Festivalul Toamna Orădeană are mai nou şi un imn, interpretat de Ana Maria Georgescu, pe muzica iubitului ei, Ali Said. O iniţiativă care putea fi deşteaptă, dar care s-a dovedit un fiasco. Imnul e compromis din debut, de la primul vers, "când vântu-ţi suflă prin buzunare", care sugerează că festivalul e dedicat săracilor.

Apoi, urmează o "ploaie" de rime fără noimă, care prind poate doar printre puberii cu Bac-ul picat. Lipsa de inspiraţie a artiştilor e taxată şi de orădeni, care au lăsat zeci de comentarii prin care îşi exprimă nemulţumirea pe YouTube, unde a fost postat cântecelul. "Asta e o glumă proastă, nu?", "melodie proastă cu spume", "unlike" sunt doar câteva dintre ele.

Ofensat, directorul Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, a lăsat şi el un comentariu, spunând că a înţeles ideea orădenilor... şi atât. Adevărul e că nici n-ar putea avea o altă reacţie dat fiind că, în "bunul" său obicei, a luat de unul singur decizia de a face un imn după gustul său, plus un videoclip plin de figuranţi. Pe câţi bani, rămâne să se afle.

Dar până la urmă ce mai contează un geam spart la o casă mare? Că doar fraierii de orădeni sunt cei care plătesc aceste subproducţii, şi nu puradeii din zona folclorică a marelui om de (casă de) cultură Bunoiu...