Horea Vuşcan s-a învârtit de un nou post de conducere într-un partid "verde". După doi ani şi în care a făcut "traseism" de la Partidul Verde (PV), la Mişcarea Verzilor Democrat Agrarieni (MDVA) iar apoi la Partidul Uniunea Ecologistă din România (PUER), sub sigla căruia a eşuat la alegerile locale, Vuşcan anunţa toamna trecută că se delimitează de aceste formaţiuni şi a ieşit în evenimente publice doar "în calitate de cetăţean". Acum, s-a "sucit" din nou. Şi într-un mod convenabil pentru el.

Horea Vuşcan a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că face parte din noul Partid Verde, care s-a format la nivel naţional prin unificarea PV, MDVA şi PUER. Dar nu oricum, căci Vuşcan a fost răsplătit pentru adeziunea lui cu un post de vicepreşedinte la nivel naţional, pe lângă Remus Cernea, cel care conduce noua formaţiune. De asemenea, "ecologistul" este preşedintele executiv al filialei judeţene a PV. "După alegerile din vară am zis că ne vom ocupa de unificarea forţelor ecologiste din ţară", a explicat Vuşcan în conferinţa de presă.

Mutarea l-a făcut din nou coleg cu Mihaela Bodonea, fosta şi actuala preşedintă a PV Bihor, care în urmă cu doi ani spunea despre el că dă declaraţii doar pentru propria imagine şi este un om "care nu poate face echipă". "Între noi n-a fost nicio problemă. Aşa a fost să fie atunci. Mie îmi pare rău de acea situaţie", a încercat să explice, miercuri, Mihaela Bodonea.

Evident, de dragul ecologiei, cei doi s-au împăcat. Şi încă de la prima conferinţă de presă au găsit un motiv bun de a ieşi în evidenţă: organizarea unui miting de protest împotriva exploatării gazelor de şist în judeţul Bihor. Protestul va avea loc sâmbătă, de la ora 14, în faţa Prefecturii.

Bodonea a precizat că a contactat reprezentanţi ai Ecotop, Facultăţii de Mediu, Muzeului Ţării Crişurilor, dar şi cei patru primari ai comunelor care ar urma să fie afectate de aceste exploatări - Derna, Tulca, Popeşti şi Sânmartin - pentru a se alătura protestului. "Primarii mi-au confirmat că vor fi alături de noi. Nu ştiu dacă vor veni personal sau doar vor trimite oameni", a mai spus preşedinta PV Bihor, adăugând că se aşteaptă să fie prezenţi 400 de protestatari.

Preşedinta PV Bihor a mai anunţat că va demara la Tulca strângerea de semnături împotriva acestor exploatărilor şi pentru organizarea unui referendum pentru a cere părerea populaţiei în acest sens.