Ghinion, pentru şoferul unei autoutilitare care circula luni după amiază, pe DN 76. La ieşirea din Drăgeşti spre Oradea, omul a intrat în maşina Poliţiei.
Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 14. "La ieşirea din curbă, conducătorul unei autoutilitare nu a păstrat distanţă corespunzătoare şi a acroşat o autospecială a Poliţiei. Nu s-au înregistrat victime", a precizat BIHOREANULUI comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Evenimentul a fost înregistrat ca o simplă tamponare. Cel mai probabil cauza producerii a fost viteza excesivă.