Trei tineri au murit, iar alţii doi sunt grav răniţi, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit frontal, duminică, pe DN1, în Huedin. Toţi cei cinci au vârste între 17 şi 31 de ani.

Potrivit site-ului Ziua de Cluj, evenimentul rutier s-a produs la ieşirea din Huedin către Oradea, în zona cunoscută sub denumirea de Podul Vinerii.

Un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un altul care circula regulamentar din sens opus, care a fost proiectat pe câmp.

Accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive. Soferul unuia dintre autoturisme a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o maşină care circula regulamentar.  

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Traian Morar, a declarat pentru News.ro că în autoturismul care a provocat accidentul se aflau trei bărbaţi, iar unul dintre ei, şoferul, a decedat pe loc în urma impactului, în timp ce ceilalţi doi sunt răniţi grav.

În al doilea autoturism se aflau doi bărbaţi, ambii decedând pe loc din cauza rănilor suferite.