În cadrul unui proiect Erasmus+, trei profesoare de la Școala Gimnazială Szacsvay Imre din Oradea au participat la un schimb de experiență profesională în orașul finlandez Kemi, unde au vizitat două școli și au aflat care sunt regulile în sistemul educațional considerat printre cele mai bune din lume.

Printre concluziile lor: elevii nu sunt încurajați să concureze unii cu alții decât în sport, care de altfel este o componentă importantă în educație, iar profesorii pot să educe copiii fără presiunea raportărilor ori verificărilor ierarhice.

În pauze, obligatoriu în afara claselor

Vizita celor trei profesoare - directoarea Elisabeta Tăut, directoarea adjunctă Sele Tünde și învățătoarea Búzási Noémi - a avut loc în luna februarie, cele trei orădence participând zilnic, timp de o săptămână, la activitățile educaționale organizate în cadrul școlii gimnaziale din orașul Karihaaran.

Prima constatare a dascălilor orădeni a fost că atmosfera din școală este familiară, prietenoasă cu copiii, iar aceștia și profesorii lor se simt ca acasă. „Calmul, acceptarea și starea de bine sunt caracteristicile principale ale școlii, acestea funcționând perfect în fiecare direcție (elevi - cadre didactice/nedidactice – părinți - administrația locală). Aici profesorii sunt foarte bine plătiți și respectați”, au transmis cele trei profesoare, printr-o informare făcută către mass-media locală.

Cursurile la școala finlandeză încep la ora 8.15, iar profesorii ajung la școală în jurul orei 8. „Se adună cu toții în sala profesorală mobilată cu canapele și scaune confortabile, echipată și cu o bucătărie. Între timp, elevii așteaptă în curte sau pe coridoare, căci aceștia pot intra în sălile de clasă doar împreună cu învățătorul sau profesorul. Am fost surprinși să constatăm că după fiecare oră elevii trebuie să părăsească sălile de clasă, cei mici ieșind în curte la patinoar sau la schi, iar majoritatea celor mari rămânând pe coridoare. Se protejează astfel echipamentele și mobilierul”, au mai spus cadrele didactice.


(sursa foto: Școala din Karihaarn / Facebook)

În clase, doar în ciorapi

Sfârșitul pauzei este semnalizat în școala finlandeză printr-o muzică relaxantă, care îi duce pe elevi înapoi în clase. Înainte, însă, își scot pantalonii de schi și ghetele, în săli stând doar în șosete.

Toate clasele sunt dotate cu dispozitive digitale moderne. În loc de tablă inteligentă, profesorii folosesc proiectorul cu ecran de proiecție, precum și retroproiectorul, iar fiecare elev are tabletă sau laptop. Statul finlandez finanțează manualele și rechizitele școlare, prin urmare fiecare elev are acces gratuit la toate cele necesare învățării.

Cursurile durează 45 de minute, în timp ce pauzele au câte 15 minute, cu excepția pauzei de prânz, de 30 de minute. Toți elevii și tot personalul școlii primesc zilnic o masă caldă, finanțată tot de guvern. Activitățile pe care le fac la școală îi ajută pe copii să deprindă și noțiuni de educație pentru viață și de independență.


Școala din Karihaarn (sursa foto: Facebook)

Competițiile sunt doar sportive

În Finlanda, structura anului școlar diferă de la o regiune la alta, iar desfășurarea orelor este lăsată în totalitate la latitudinea cadrului didactic. „Un principiu de bază al învățământului din Finlanda este încrederea, directorul are încredere în colegii profesori. Se pune mare accent pe lucrul manual și pe sport. La ora de gimnastică se practică sporturi de iarnă în aer liber. În ceea ce privește concursurile și competițiile, aici se organizează numai competiții sportive, fără diferite alte concursuri și olimpiade care întăresc spiritul de competiție. Se pune accent pe lucrul în echipă, pe egalitate și incluziune, nu pe competiție”, mai spun profesoarele din Oradea. De asemenea, elevii finlandezi primesc foarte puține teme.

Cele trei profesoare au avut ocazia să vadă și cum îi educă Finlanda pe elevii imigranți, din ce în ce mai mulți. Aceștia învață limba finlandeză în grupe de câte 7-8, iar când nivelul de limbă le permite, participă la cursuri alături de colegii finlandezi.

„Un sistem educațional prosper”

În ultima zi a schimbului de experiență, profesoarele din Oradea au vizitat o altă unitate de învățământ, Kivikko, școală primară cu 250 de elevi și grădiniță.

„Misiunea instituției este de a crea siguranță și toleranță prin definirea granițelor necesare unui comportament adecvat, dar și de a obține rezultate în activitatea cu elevii. O imagine de sine crescută și atmosfera pozitivă constituie de asemenea baza rezultatelor bune la învățătură. Acest lucru s-a reflectat și la ore: elevii au fost disciplinați, respectuoși, atenți, curioși, toleranți și deschiși”, au concluzionat ele.


(sursa foto: Școala din Karihaarn / Facebook)

Discutând cu profesorii locali, cele trei orădence au aflat că succesul sistemului de învățământ finlandez este obținut în lipsa presiunii și a stresului.

„Nici elevii, dar nici profesorii nu sunt presați de sistem, nu există atâta birocrație, sunt lăsați să se focuseze în exclusivitate pe elevi. Faptul că lecțiile sunt mai scurte (45 de minute), în timp ce pauzele sunt mai lungi (15 minute), că în școală predomină o atmosferă prietenoasă, unde copilul se poate adresa cu încredere profesorului, că profesorii nu sunt monitorizați și li se oferă deplină libertate în toate domeniile, sunt principalii factori care contribuie la un sistem educațional prosper”, zic profesoarele de la Școala Szacsvay Imre.

Musafiri din străinătate

Pe de altă parte, tot în luna februarie și tot în cadrul unui proiect Erasmus+, Școala Szacsvay Imre a găzduit o delegație de elevi și profesori din Spania și Germania. Copiii străini au fost găzduiți de familiile elevilor orădeni, iar împreună cu aceștia au vizitat instituții locale, au participat la activități educative interactive, au fost turiști în Oradea și spectatori la o piesă de teatru.

De asemenea, elevii orădeni alături de musafirii lor au mers la Școala Gimnazială “Balaskó Nándor” din comuna Sălacea, unde primarul Horváth Béla le-a vorbit despre drumul parcurs de localnici pentru a deveni o comunitate Zero Waste, adică una care reciclează sau refolosește toate deșeurile pe care le generează.

„Acest program a avut un impact deosebit asupra elevilor și profesorilor străini, dar și asupra elevilor, profesorilor și familiilor din școala noastră, în ceea ce privește cunoașterea reciprocă, a vieții școlii și a vieții de zi cu zi, a abilităților de relaționare, a bunelor practici, etc., Impactul cel mai semnificativ însă a fost îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba engleză, deoarece fiind găzduiți la familii, limba comună utilizată a fost limba engleză”, se arată în comunicatul Școlii Szacsvay Imre.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!