Cine crede că, odată trecuţi de tinereţe, oamenii se potolesc şi stau liniştiţi pe la casele lor, văzându-şi de anii bătrâneţii, se înşală. O dovedesc doi orădeni, amândoi pensionari, care au făcut un scandal-monstru în blocul unde locuiesc.

Unul a tras după celălalt cu un pistol cu gloanţe de cauciuc, devenind astfel eroul vecinilor, care se plâng că victima îi terorizează de zeci de ani. Aşa că "pistolarul" primeşte un singur reproş: că nu l-a "caftit" mai bine pe scandalagiu, să-l înveţe minte...

"Sunt om liniştit"...

Marin Dima este un fost ceferist, acum în vârstă de 67 de ani. Locuieşte într-un apartament din strada Vaporului împreună cu mama sa, care are 98 de ani. Sunt doar ei doi, iar bărbatul susţine îşi dedică fiecare zi pentru a o îngriji pe cea care i-a dat viaţă.

Scandalul cu vecinul care locuieşte în apartamentul dedesubt s-a întâmplat pe 3 martie. "Eram în bucătărie, curăţam cartofi, să fac mâncare pentru mama", începe bărbatul să povestească grozăvia căreia i-a căzut victimă. "A sunat cineva la uşă şi am văzut pe vizor că e vecinul de sub mine. I-am deschis şi l-am întrebat ce vrea. El a ridicat mâna, avea un pistol, şi m-a împuşcat deasupra ochiului stâng", spune Dima.

"E drept, aveam un cuţit în mână, cum curăţam cartofi, dar nu am dat niciun semn că aş vrea să-l folosesc", zice orădeanul, pentru a sublinia că n-a fost defel agresiv. Mai mult, Dima susţine că niciodată în viaţă n-a avut vreo problemă, nici măcar cu vecinul care l-a agresat, Gavril Kiss, şi el tot pensionar. "Sunt om liniştit, îmi văd de bătrâneţe şi de mama...".

Nişte larmă

Cum gloanţele din pistolul vecinului său erau de cauciuc, bărbatul n-a păţit mare lucru, dar a fugit la parter, ca să-l vadă vecinii "împuşcat" şi să aibă martori. "M-am dus la administratorul scării, care a sunat la 112. Ambulanţa a venit repede, dar eu am făcut nişte larmă în faţa blocului că nu plec nicăieri până nu vine şi Poliţia". După ce la faţa locului a ajuns şi un echipaj de Poliţie, s-a lăsat dus la spital, unde rana i-a fost îngrijită de medici. De-acolo, a ţinut să se întoarcă repede acasă, ca să-şi liniştească mama. "S-a speriat, săraca, că eram plin de sânge pe faţă. M-am întors să vadă că-s viu...".

Apoi, Dima s-a dus la Medicina Legală, de unde a obţinut un certificat care atestă că avea o plagă ca urmare a unei agresiuni cu un pistol cu gaz deasupra ochiului stâng, pentru care a primit 12 zile de îngrijiri medicale. Cu el, s-a dus glonţ la Poliţie, pentru că vrea musai ca agresorul său să fie sancţionat. "De 30 de ani locuiesc în blocul ăsta şi n-am avut probleme cu nimeni. Chiar aşa, să mă împuşte din senin?...", spune bărbatul revoltat.

Supărat pe poliţişti

De la păţania din martie, Dima s-a mai întâlnit cu agresorul său o singură dată, pe casa scării, dar zicer că nu i-a cerut niciun fel de socoteală. "Ce să-l întreb eu? Să-l întrebe Poliţia!". De altfel, supărarea sa cea mai mare nici nu se îndreaptă asupra agresorului său, ci asupra poliţiştilor, care ar tărăgăna ancheta. "Fac plângere la Guvern, că au trecut două luni de când m-a împuşcat, şi încă poliţiştii nu au tras nicio concluzie", zice bărbatul, convins că oamenii legii vor să-l facă scăpat pe agresor.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, suspiciunile sale sunt totuşi neîntemeiate. "Cercetările sunt spre finalizare şi se conturează infracţiunea de loviri şi alte violenţe, precum şi uzul de armă în condiţii necorespunzătoare. Agresorul va fi trimis în judecată", spun poliţiştii.

"Măcar dacă scăpam de el..."

Între timp, Kiss s-a retras la ţară, unde are o casă. Vecinii spun că nu l-au mai văzut de ceva timp acasă şi, cel mai probabil, evită să se întâlnească cu Dima. Aceiaşi vecini îl contrazic însă pe Dima, spunând că acesta ar fi un scandalagiu de care oricine s-ar bucura să scape.

"Un alcoolic fără măsură! De 20 de ani ne terorizează pe toţi, ameninţând că bagă cuţitul în noi sau că dă foc la butelii în casa scării", zice un vecin, care nu vrea să-şi dea numele, de teamă. "Nu ştii niciodată ce-i trece prin cap. Pe maică-sa, săraca, o bate mereu când e beat. Tuturor ne e milă de ea, că-i femeie bătrână, dar n-avem ce face, că o ţine încuiată în casă. Nici în faţa blocului n-o lasă să se plimbe...", mai spune bărbatul.

Aşa că vecinii celor doi îi mulţumeasc lui Kiss pentru isprava sa. "N-a mai rezistat, săracul, să audă cum Dima urlă şi maică-sa plânge, că o bate", explică un alt vecin. "Măcar de-l bătea bine, să-l lase lat pe jos, că scăpam cu toţii de el". În acelaşi timp, despre Gavril Kiss vecinii n-au decât vorbe de bine, spunând că e un bărbat liniştit, cu care n-au avut nimic de împărţit.

Deşi intenţia lui Kiss a fost bună, urmările nu vor fi însă în avantajul său, legea interzicându-i să folosească pistolul după bunul plac. Aşa că, plecat sau nu la ţară, tot va fi chemat să răspundă pentru glonţul slobozit fie şi spre un scandalagiu. Chiar dacă în ochii vecinilor rămâne un mic erou de cartier...


FIUL CEL RĂU
Pe mamă cine o scapă?

Deşi susţin că de ani de zile aud cum Marin Dima îşi maltratează mama, vecinii bărbatului n-au făcut niciodată o reclamaţie la Poliţie, spunând că se temeau de răzbunarea acestuia. "În urmă cu câţiva ani, bătrâna a fost dusă la fata ei, care stă la ţară, dar Dima a adus-o înapoi", povesteşte unul din locatari.

Vecinii bănuiesc că bărbatul nu-şi lasă mama departe doar pentru a-i încasa pensia. "Din câte ştiu eu, a fost bucătăreasa lui Ceauşescu. Dar nu-i cine s-o scape de fiu-său!", spune un vecin. Potrivit acestuia, bătrâna e închisă în casă mereu, nefiind lăsată nici măcar la plimbare în faţa blocului.