Medicul Alin Bodog, fratele senatorului PSD Bihor, Florian Bodog, beneficiază şi el de "imunitate".

Reclamat de un vecin că şi-a extins fără autorizaţie apartamentul din Calea Aradului, "prelungindu-l" cu vreo 2 metri în casa scărilor, fratele liderului PSD Oradea s-a dovedit scutit de orice sancţiune.

Pe de o parte, Inspectoratul în Construcţii a pasat responsabilitatea Primăriei Oradea, pe considerentul că pe raza municipiului e singura responsabilă să sancţioneze sau să ceară desfiinţarea construcţiilor fără autorizaţie.

Pe de altă parte, în urma verificărilor la faţa locului, reprezentanţii Poliţiei Locale au ajuns la concluzia că nu pot să-l sancţioneze pe contravenient chiar dacă abuzul e limpede.

Motivul? Din discuţiile cu vecinii, poliţiştii locali au aflat că de la extinderea neautorizată a apartamentului au trecut mai bine de 3 ani, aşa că, pe lege, nu mai pot aplica nicio sancţiune.

Singurii care s-ar mai putea îndrepta împotriva lui Bodog sunt vecinii. Aceştia i-ar putea reproşa că s-a înstăpânit pe o parte din proprietatea comună şi să-i ceară despăgubiri în instanţă.

Dar îndrăznesc? Şi oare nu mai sunt şi alţii "cu musca pe căciulă"?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!