Poliţia Locală  Oradea s-a pus pe făcut curăţenie în Oradea! Din 4 ianuarie până acum, agenţii au depistat nu mai puţin de 569 de mormane clandestine cu resturi menajere sau moloz pe străzile municipiului.

Potrivit unui comunicat transmis de Primărie miercuri, agenţii au sesizat telefonic de 225 de ori dispeceratul RER Ecologic Service pentru curăţarea acestor mormane. "De asemenea, pentru faptul că nu au salubrizat locaţiile cu deşeuri sesizate de către poliţişti locali, reprezentanţii societăţii de salubritate au fost sancţionaţi contravenţional", se arată în comunicat.

Misiunea Poliţiei Locale este să diminueze depozitările clandestine şi să se asigure că se iau măsurile de salubrizare în cel mai scurt timp, mai arată municipalitatea.

În acest context, Poliţia le reaminteşte orădenilor că este strict interzisă depozitarea reziduurilor de orice fel pe domeniul public al municipiului Oradea, iar orice abatere în acest sens se sancţionează contravenţional conform conform HCL nr. 207 din 2015, cu amendă cuprinsă între 300 şi 2.500 lei.