Felix Cozma, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bihor, a prezentat miercuri raportul instituţiei pe anul trecut. "Pentru câteva raportări am avut termen sfârşitul lunii februarie", a menţionat acesta pentru a explica de ce bilanţul instituţiei este prezentat abia în luna martie.

Potrivit raportului AJPIS, în 2014, bihorenii au primit beneficii sociale în valoare totală de 234,2 milioane lei. Cele mai costisitoare categorii au fost alocaţiile de stat, în valoare totală de 79,9 milioane lei, pentru 111.199 de copii, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap - 63,2 milioane lei, pentru 38.299 de beneficiari şi indemnizaţia pentru creşterea copilului - 5.280 de beneficiari, 53,9 milioane lei.

Următoarea categorie pentru care statul a cheltuit, prin AJPIS Bihor, o sumă considerabilă este cea a ajutorului social, care, în 2014, s-a ridicat la 18,7 milioane lei, pentru peste 6.200 de beneficiari. "Faţă de 2013, suma plătită a crescut cu circa 4 milioane lei, iar numărul beneficiarilor cu circa 700. Dar asta nu înseamnă neapărat că vorbim de beneficiari noi. E posibil ca unii dintre ei să fi avut ajutorul social suspendat din diferite motive, iar anul trecut să-l fi recăpătat", a precizat directorul AJPIS Bihor. 

În conferinţa de presă, acesta a vorbit şi despre legea amnistiei fiscale pentru mămici, a cărei norme metodologice au fost publicate la începutul lunii februarie, iar mămicile care n-au beneficiat de indemnizaţii căci au realizat alte venituri pot să-şi depună cereri pentru a-şi recupera banii la sediul AJPIS Bihor. "Până acum avem doar 46 de cereri în acest sens, un număr destul de mic având în vedere că legea se aplică pentru perioada 2011-2014", a precizat Felix Cozma.

Potrivit raportului, AJPIS Bihor a acordat, în 2014, subvenţii unui număr de 13 fundaţii şi asociaţii care oferă servicii de asistenţă socială: centre rezidenţiale, adăposturi de noapte, cantine sociale şi alte servicii de acordare a hranei, unităţi de îngrijiri la domiciliu şi centre de zi care acordă unul sau mai multe dintre serviciile de îngrijire personală şi supraveghere, recuperare şi terapii de recuperare, respectiv terapii ocupaţionale.

Nivelul mediu lunar al subvenţiei acordate de la bugetul de stat pentru o persoană asistată este de 250 lei pe persoană pentru centre rezidenţiale, 175 lei pentru adăpost de noapte, 90 de lei pentru cantină socială, 120 lei pentru îngrijiri la domiciliu, respectiv 175 lei pentru centru de zi.