Guvernul a stabilit contingentul de lucrători străini care vor putea fi angajați în România anul viitor. Potrivit unei hotărâri adoptate de Executiv marți, în ultima ședință din anul 2025, în 2026 vor putea fi nou-admiși pe piața muncii 90.000 de lucrători din afara Uniunii Europene, măsura fiind justificată de deficitul persistent de personal din mai multe sectoare economice.
Decizia vine în contextul în care angajatorii au semnalat în mod repetat existența unor locuri de muncă vacante greu sau imposibil de ocupat cu forță de muncă autohtonă, iar solicitările pentru avize de angajare a cetățenilor străini s-au menținut la un nivel ridicat. Reprezentanții Guvernului arată că stabilirea contingentului a fost făcută în urma consultărilor cu partenerii sociali.
Potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, măsura urmărește să asigure funcționarea normală a unor domenii afectate de lipsa personalului, precum construcțiile, industria, agricultura, HoReCa sau serviciile.
Contingentul aprobat pentru 2026 este similar cu cel din anii anteriori, România apelând tot mai frecvent la lucrători din state non-UE pentru a compensa migrația forței de muncă și scăderea populației active.
Principalele domenii de activitate afectate de lipsa de personal: curier, manipulant mărfuri, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet, muncitori în construcția de clădiri, lucrător comercial, șofer de autoturisme și camionete, ajutor bucătar, conducător auto transport rutier de mărfuri, muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții și agent de securitate.
Până la data de 30 septembrie 2025 au fost eliberate 83.914 avize de angajare/detașare pentru lucrători străini, iar în curs de soluționare erau 7.418 de solicitări, conform Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). Prin comparație, în 2024 au fost emise 105.977 avize de angajare/detașare. În aceeași perioadă de referință, au fost eliberate 61.954 permise de ședere temporară în scop de angajare și 156 de permise de ședere în scop de detașare, față de 110.365, respectiv 339 în anul 2024.
Conform Inspecției Muncii, numărul de contracte individuale de muncă noi ale salariaților cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene, încheiate în perioada 1 ianuarie – 25 septembrie 2025, a fost de 73.213. În anul 2024, numărul total de CIM noi a fost de 98.966.