Spectacolele Teatrului Regina Maria, ale Teatrului Szigligeti și concertele Filarmonicii de Stat se vor organiza de miercuri în incinta Cetății orădene.
Potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al municipalității, cele trei instituții culturale au încheiat un protocol de colaborare potrivit căruia muzeul va oferi gratuit scena teatrului de vară și spațiul din curtea Palatului princiar.
„Având în vedere că nici teatrele și nici Filarmonica de Stat nu își pot desfășura activitatea artistică în interior, soluția ca Muzeul Orașului Oradea să devină gazda acestor evenimente a fost una mai mult decât binevenită”, se arată în comunicat.
Spectacolele trupei Iosif Vulcan de la Teatrul Regina Maria vor avea loc în curtea Palatului Princiar, unde se va amplasa o scenă mobilă, cele ale trupei Arcadia și ale Teatrului Szigligeti se vor organiza pe scena teatrului de vară din Cetate, iar concertele Filarmonicii vor avea loc în ambele locuri.
Colaborarea a fost încheiată deocamdată pe o perioadă de 6 luni.
Muzeul va asigura spațiul și, după caz, logistica necesară, la solicitarea în scris a instituțiilor culturale, în limita bunurilor existente în dotare.