Orădenii sunt anunţaţi că în perioada sărbătorilor de iarnă, mai multe servicii din cadrul insitituţiilor publice vor avea un program redus de lucru. Serviciul de taxe şi impozite locale din Primărie va fi deschis în Ajun de Crăciun între orele 08.30 şi 15.30, în timp ce pe 31 decembrie activitatea este suspendată, urmând să revină la programul normal începând cu data de 3 ianuarie 2011, potrivit unui comunicat al municipalităţii. Acesta mai precizează că plăţile amenzilor de circulaţie în termen de 48 de ore se poate realiza prin sistemul de plăţi online disponibil pe site-ul Primăriei, www.oradea.ro.

Calcule de început de an

Municipalitatea mai anunţă cetăţenii că după perioada sărbătorilor, respectiv între 3 şi 17 ianuarie, taxele de timbru, taxele pentru emiterea certificatelor fiscale, a avizelor şi autorizaţiilor de orice fel, dar şi plata amenzilor de circulaţie se va face la camera 14. În aceeaşi perioadă, declaraţiile fiscale de clădiri şi terenuri vor fi înregistrate la camera 23, iar cele auto la camera 7 pentru persoanele juridice, respectiv la camera 9 pentru persoanele fizice.

"Declaraţiile vor fi prelucrate după data de 17 ianuarie 2011, iar vizarea fişelor de înmatriculare auto se va realiza sub rezerva depunerii declaraţiilor pentru stabilirea taxei auto însoţită de documentele primare aferente", mai informează Primăria. Tot la începutul anului 2011, între 3 şi 17 ianuarie, contribuabilii care vor să solicite certificate fiscale fără datorii şi nu şi-au achitat obligaţiile fiscale până la sfârşitul lui 2010, o pot face prin virament bancar.

Căsătorii la program scurt

În ceea ce priveşte programul Compartimentului de Stare Civilă, acesta va fi deschis în ajun de sărbători, respectiv pe 24 şi 31 decembrie între orele 8.30 şi 15.30. De asemenea, pentru înregistrarea deceselor, programul va fi deschis şi sâmbătă, în ziua de Crăciun, între orele 8.30 şi 12.30, iar pe 1 ianuarie între orele 12 şi 16. După data de 3 ianuarie 2011, orădenii îşi vor putea programa căsătoriile pe internet, pe site-ul www.oradea.ro, la secţiunea Programare căsătorii sau la camera 116 din Primărie.

Fără examene pentru permis

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au anunţat că ghişeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar va fi deschis vineri, în Ajunul Crăciunului între orele 8.30 şi 12, iar pe 31 decembrie va avea program între 8.30 şi 10.

De asemenea, Instituţia Prefectului a precizat că Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bihor va fi deschis vineri 24 şi 31 decembrie între orele 8 şi 12. Totodată, în perioada 20 decembrie 2010 - 9 ianuarie 2011, Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor suspendă acţiunea de examinare a celor care vor să-şi obţină permisul de conducere.