Nicicând în ultimii ani jandarmii bihoreni n-au dat la fel de multe amenzi ca anul trecut, un an plin de restricții impuse de pandemia de Covid-19.

Bilanțul instituției pentru anul 2021 arată că jandarmii au dat 2.557 de amenzi în cuantum de aproape 1,5 milioane lei (mai precis, 1.495.750 lei).

Prin comparație, în anul 2020 jandarmii bihoreni au scris 1.478 de amenzi (în valoare de un milion de lei), iar cu un an în urmă 2.048 de amenzi, în cuantum de 872.000 de lei.

Față de anul 2020, a crescut și numărul faptelor penale depistate de jandarmi: 132 (față de 85), cu 136 de autori. În misiuni cu polițiștii, jandarmii au depistat alte 253 de fapte penale, cu 282 de autori.

Raportul Jandarmeriei Bihor pentru anul trecut mai arată că au fost executate 6.853 de misiuni, din care 401 pentru combaterea efectelor Sars-Cov-2, 221 în urma apelurilor la numărul 112 și 189 în timpul unor manifestări cultural-artistice, religioase, comemorative.

Bilanțul activităților din anul trecut a fost prezentat miercuri de inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, colonelul Ioan Bogdan, într-o ședință organizată în cadru restrâns și la care au participat prefectul Dumitru Țiplea, șeful Poliției Bihor, Alin Haniș, șeful Poliției de Frontieră Bihor, Marin Bondar, și șeful ISU Crișana Sorin Caba. 

Vezi mai jos raportul complet al Jandarmeriei Bihor: