Cu toate că nu aveau încă rezultatele finale în privinţa scorului scos de PPMT în Bihor în urma scrutinului de duminică, doi dintre liderii partidului lui Tokes Laszlo au organizat luni la prânz o conferinţă de presă în care s-au lăudat cu procentajul foarte bun obţinut în Bihor.

Şi-au dublat alegătorii

Vicepreşedinţii PPMT Szilagyi Zsolt şi Zatyko Gyula s-au declarat foarte mulţumiţi în privinţa rezultatelor obţinute în Bihor în urma scrutinului de duminică, în ciuda campaniei de intimidare agresive a UDMR, care "a fost menită să creeze pasivitate şi să demotiveze electorii unguri".

"La o participare mult mai scăzută a maghiarilor la vot, de la 60% la alegerile din vară, la 40% acum, scorul obţinut de PPMT este unul foarte bun. În Oradea am fost votaţi de 21,5% dintre unguri, asta însemnând că ne-am dublat numărul voturilor obţinute la alegerile locale", a declarat Szilagyi. Potrivit acestuia, deşi rezultatele nu sunt încă oficiale, partidul a scos un scor bun şi la nivel de judeţ, numărul maghiarilor care au votat partidul lui Tokes fiind cu peste 80% mai mare decât în vară.

Zatyko Gyula, vicepreşedintele PPMT pe regiunea Partium, a spus că "procentele obţinute în Bihor în rândul etniei maghiare apropie judeţul nostru de cota de simpatie de care se bucură partidul în secuime, unde PPMT a fost girat prin vot de 25% dintre electorii unguri". În opinia politicianului, "rezultate sunt considerabile", mai ales pentru un partid tânăr care se impune greu pe un eşicher politic deja consacrat.

Reţeta: federalizarea

În opinia ambilor lideri ai PPMT, motivul principal al succesului obţinut în Bihor a fost tema de campanie: federalizarea României după modelul german. "A fost locomotiva de campanie. Federalizarea e o temă care cu siguranţă a prins chiar şi în rândul votanţilor români", crede Szilagyi Zsolt, care se declară convins că printre voturile obţinute de PPMT multe sunt din afara comunităţii maghiare.

În încheierea conferinţei de presă, cei doi vicepreşedinţi ai PPMT le-au transmis felicitări oponenţilor din UDMR, pe care spun că i-au considerat în campanie "concurenţi, nu inamici".