În judeţul Bihor continuă controalele în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus. Într-o singură zi, vineri, s-au dat amenzi de peste 37.000 de lei, iar 5 persoane au primit avertismente pentru nepurtarea măştii.
Informaţiile apar într-un comunicat transmis sâmbătă de Poliţia Bihor, conform căruia controalele s-au desfăşurat, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în judeţ, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri, terase, precum şi în mijloacele de transport în comun.
"Echipele mixte au acţionat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă şi a măsurilor sanitare în 105 societăţi comerciale. În urma acţiunilor punctuale, desfăşurate vineri, 17 iulie, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.420 de lei. Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment", arată comunicatul.
De asemenea, au fost date 5 sancţiuni amenzi în valoare de 22.220 de lei unor firme care nu respectau prevederile H.G. nr.984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, iar alte 16 sancţiuni contravenţionale cu avertisment au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor.
A fost aplicată şi o amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
"Echipajele prezente în teren au aplicat 9 sancţiuni cu amenzi în valoare de 5.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice", arată comunicatul, cu precizarea că acţiunile de verificare vor continua în Bihor şi în următoarea perioadă, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.
În cadrul misiunilor au fost angrenaţi 107 reprezentanţi ai instituţiilor de aplicare a legii din judeţ, cu atribuţii în domeniu, respectiv 80 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, 15 jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor, 2 cadre ale Poliţiei Locale Oradea, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, 2 inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, precum şi 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
"Reamintim că cetăţenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecţie sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165", încheie comunicatul Poliţiei.