Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, niciun drum din judeţ nu este închis din pricina zăpezii.

Există o singură restricţie, pe o porţiune din DN 75, între Lunca şi Vârtop, unde vehiculele cu o masă mai mare de 7 tone nu au voie să intre.

"Pe toate drumurile se circulă în condiţii de iarnă", a precizat Dinu. Prin urmare, şoferilor li se recomandă să circule cu precauţie.

Bihorul, la fel ca toate judeţele, de altfel, se află sub incidenţa unui cod galben de ninsori. Cu excepţia unor zone din sud-estul şi sudul ţării, în restul judeţelor codul galben a fost prelungit de meteorologi până miercuri.