Județul Bihor rămâne sub media națională în ceea ce privește prezența la urne la scrutinul care va decide cine va fi președintele României pentru următorii 5 ani.
Până la ora 19, cu două ore înainte de închiderea urnelor, în țară și diaspora votaseră în total 10.700.080 persoane (prezență de 59,48%). Dintre acestea, 1.533.653 s-au dus la urne la secțiile din diaspora.
Cu 10 minute după ora 19, prezența la vot a depășit 60%, iar numărul votanților a depășit 10,8 milioane.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 19, votaseră 8.492.879 persoane (47,21%), dintre care 896.230 în străinătate.
În Bihor, duminică, la ora 19, prezența era de doar 52,87%, sub media națională.
În Bihor s-au dus la urne 262.688 de persoane, mai mulți în mediul urban față de mediul rural: 132.679 față de 130.009.
Secția cea mai aglomerată a fost cea amenajată în Grădinița „Albă ca Zăpada” din Băile Felix, unde au votat 1.698 de persoane, mai ales turiști din stațiune.