Bihorul s-a implicat şi el în campania naţională de voluntariat "Let's Do It", prin care se doreşte ca tot judeţul să fie curăţat de gunoaie, într-o singură zi.

Aproximativ 1.000 de orădenii au plecat, sâmbătă, în grupuri, din parcarea Lotus Center, după ce fuseseră instruiţi şi direcţionaţi pe anumite trasee pentru a curăţa, în mod organizat, zonele în care sunt gunoaie din Oradea şi împrejurimi.

Printre cei prezenţi la acţiune au putut fi văzuţi şi Ionel Ban, directorul tehnic al RER, Călin Mocan, şeful Gărzii de Mediu, subcomisarul Adrian Bungău, purtătorul de cuvânt la Penitenciarului Oradea şi Horea Vuşcan, liderul filiale judeţene a Mişcării Verzilor.

În Oradea, voluntarii au fost trimişi să cureţe în special malurile Crişului, centrul oraşului şi platoul de la Agrosem.

"Au venit foarte mulţi care nu s-au înscris pe site-ul nostru în timp ce pe unii care erau înscrişi nu îi văd încă. Poate vor veni mai încolo sau vor merge direct pe teren. Pe site s-au înscris aproximativ 400 de şefi de echipă. Fiecare echipă sau voluntar este mai întâi înregistrat, apoi i se face protecţia muncii şi i se dă un traseu de pe care să adune gunoaiele. Cei care nu au mănuşi şi saci primesc de la noi. Avem în total 6.500 de saci şi mănuşi", a spus Mihai Pop, coordonatorul acţiunii şi şeful Corpului Voluntarilor de Mediu Bihor, organism ce funcţionează pe lângă Garda de Mediu.

Cel mai mare grup prezent la acţiune a fost cel al Direcţiei Silvice, de unde au ieşit la curăţenie 307 persoane. Alături de ei au mai fost prezente 60 de persoane de la Penitenciarul Oradea (50 de cadre şi 10 deţinuţi), 50 de elevi de la liceul Aurel Lazăr şi 35 de angajaţi de la Selgros.

"Noi facem curăţenie în fiecare zi dar o dată pe an îi atragem pe toţi să facă acest lucru. Eu personal mă voi duce la Coada Lacului, acolo unde există disensiuni între Primăria Bulz şi cea din Curăţele cu privire la taxa percepută pentru salubrizare. Sper să ajungă la o înţelegere şi să uniformizeze taxa pentru a nu mai exista disensiuni între locuitori", a afirmat Călin Mocan, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu.

Pe lângă logistica asigurată de Garda de Mediu, la acţiune a mai contribuit şi RER Ecologic Service care a asigurat, cu 24 de oameni şi trei autocompactoare, transportul deşeurilor la groapa de gunoi.

Evenimentul "Let's Do It" a început, în 2008, în Estonia, iar anul trecut a fost adus şi în România, având o participare de 4.500 de voluntari.