Compania sârbească NIS Petrol revine în Bihor. După ce, în 2015, a trebuit să sisteze lucrările de prospecţiuni seismice pe care le demarase fără toate autorizaţiile necesare, acum firma a revenit şi îşi pregăteşte terenul.

S-au înţeles cu fermierii

Un cititor al BIHOREANULUI, care deține o casă în zona Cheresig, a semnalat redacţiei că pe numeroase terenuri din comuna Toboliu, dar şi împrejurimi, au apărut mulţi ţăruşi care par că delimitează diferite zone. Oamenii au aflat de la Primăria Toboliu că ţăruşii au fost bătuţi în pământ de NIS Petrol, compania care a concesionat două perimetre petroliere din Bihor, EX-2 Tria şi EX-3 Băile Felix, acesta din urmă întinzându-se pe o suprafaţă largă din Bihor, de la graniţa cu Ungaria până în zona Aleşd.

"Aşa este, de câteva săptămâni au început să pună ţăruşii şi senzorii pe terenuri. Nu doar la noi, ci şi în comunele vecine", a declarat primarul din Toboliu, Pavel Maier, luni, pentru BIHOREANUL.

În 2015, NIS Petrol a mai demarat prospecţiuni seismice în perimetrele pe care le are în concesiune, însă a întrerupt activităţile, după ce s-a aflat că firma angajată în acest sens, Acoustic Geophysical Services, nu a obţinut autorizaţia de mediu necesară. Ulterior, în ianuarie 2016, compania sârbească a obţinut toate documentele necesare, dar totuşi nu a demarat operaţiunile până acum. "Ei puteau începe prospecţiunile fără să plătească pe nimeni, că au contract cu ANRM, dar am înţeles că totuşi au discutat cu toţi proprietarii în parte, fermieri mari şi mici, şi s-au înţeles pentru folosirea terenurilor la prospecţiuni", a declarat Maier.

Primarul a recunoscut şi că unii dintre localnici sunt îngrijoraţi de demararea prospecţiunilor. "Oamenii se tem că-s ruşi, că vor exploata gaze de şist. NIS zice că explorează doar petrol şi gaze naturale, iar eu, sincer, cred că altceva decât apă termală nici nu vor găsi", a mai spus primarul din Toboliu.

NIS confirmă

La cererea BIHOREANULUI, NIS Petrol a confirmat că va începe prospecţiunile, reiterând că face aceste operaţiuni strict pentru depistarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, aşa cum au susţinut încă de la concesionarea perimetrelor petroliere.

"NIS Petrol este pregătită pentru începerea operaţiunilor de prospectare geofizică pentru petrol şi gaze naturale în perimetrul EX-3, din judeţul Bihor. Suprafaţa pe care se desfăşoară operaţiunile este de 234 km2 pe teritoriul comunelor Toboliu, Girişul de Criş, Sântandrei, Sânnicolau Român, Gepiu şi Nojorid. Perioada în care se vor efectua operaţiunile va fi de aproximativ 3-4 luni, în funcţie de condiţiile climaterice", se arată într-o informare transmisă BIHOREANULUI.

Lucrările vor fi realizate de companiile Geolink, Naftagas Oilfield Services şi Virom. "Prospectarea geofizică este principala metodă folosită în România, încă din anii ’50, pentru investigarea structurilor geologice şi stratigrafice complexe din subsol, ce pot prezenta situaţii favorabile acumulării hidrocarburilor. Procesul constă în măsurarea timpului de propagare a undelor sonore de mică intensitate, de la punctul de generare determinat cu exactitate la suprafaţa pământului, pe drumul de emisie şi, ulterior, reflecţia undelor către punctele de recepţie", a mai transmis NIS Petrol.

Etapele acestui proces presupun marcarea pe teren, de către echipa de topografi, din 40 în 40 de metri, prin picheţi (ţăruşi de lemn cu înălţimea de 50-60 cm, înfipţi manual în pământ) a viitoarelor puncte de generare şi de recepţie a semnalului sonor, pe linii trasate (profile), în concordanţă cu specificaţiile proiectului, în locaţii stabilite cu precizie, iar apoi "generarea undelor elastice din fiecare locaţie de pe aliniamentul de generare (sursă), prin vibrarea controlată, produsă de un sistem hidraulic, a unei plăci metalice (presă) amplasate şi ancorate pe suprafaţa solului prin greutatea utilajului care o transportă (vibrator)".

"Sigur şi neinvaziv"

"Prospectarea se va derula cu tehnologii sigure, neinvazive, care nu afectează în niciun fel pânza freatică, animalele sau sănătatea populaţiei. În ultimii ani, operaţiuni similare au fost derulate de companie în perimetre din judeţul Timiş pe o suprafaţă de aproximativ 450 km2, confirmând caracterul responsabil al activităţii desfăşurate", se mai arată în informarea transmisă de NIS.

Totodată, compania precizează că a semnat acorduri cu proprietarii de terenuri şi fermierii pentru accesul pe terenuri. "Astfel, pentru eventuala afectare a diferitor culturi agricole datorită trecerii utilajelor de prospectare, compania va oferi despăgubiri celor care lucrează terenurile din perimetrul respectiv. De asemenea, orice cale de acces afectată de desfăşurarea lucrărilor în perioadele ploioase va fi reabilitată integral pe cheltuiala companiei, în cel mai scurt timp", a mai precizat NIS Petrol.

Compania mai precizează că startul operaţiunilor de achiziţie a datelor geologice a fost condiţionat de obţinerea tuturor autorizărilor, acordurilor şi permiselor necesare desfăşurării acestor lucrări, "şi în acest sens reprezentaţii NIS Petrol au fost implicaţi într-un dialog permanent şi transparent cu autorităţile locale, alte instituţii abilitate şi persoane implicate, pentru a le oferi informaţiile necesare şi a lămuri orice posibil semn de întrebare pe marginea operaţiunilor companiei noastre".

De asemenea, sârbii mai garantează că operaţiunile se vor desfăşura "în deplină conformitate cu legislaţia română şi cu cele mai înalte standarde de protecţie a mediului înconjurător".