Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana se numără printre cele zece inspectorate din ţară dotate acum cu câte un aşa-numit container Multi Risc, care cuprinde zeci de echipamente noi şi performante, ce pot fi folosite în diferite misiuni de căutare şi salvare persoane.

Dotări de top

Noua achiziţie a fost prezentată marţi de inspectorul şef al ISU Crişana, colonel Sorin Caba, într-o conferinţă de presă susţinută la Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea, subunitate care va adăposti atât containerul, cât şi autospeciala anume făcută pentru transportul lui.

Prevăzut în interior cu o serie de rafturi şi sertare, containerul este astfel conceput încât poate fi transportat la locul unui dezastru în întregime sau doar anumite echipamente din el. Potrivit colonelului Caba, un astfel de container este extrem de util, de pildă, în cazul unui cutremur.

De altfel, containerul are printre dotări inclusiv materiale de construcţii pe care pompierii le pot folosi pentru a intra sub dărâmături. "La prăbuşirea unei clădiri sau în situaţia extremă a unui cutremur, este necesară utilizarea şi unor materiale de construcţii simple pentru consolidare sau pentru realizarea unui sistem de suport în accesul sau evacuarea din acele clădiri", a explicat Caba.

În container mai există echipamente de ridicare, pentru descarcerare grea, generatoare electrice şi accesorii pentru iluminat, echipament de geniu, diferite scule electrice, echipamente de salvare de la înălţime, un aparat pentru detecţia curentului electric fără atingere şi un cort militar, care va putea servi atât ca punct de comandă, cât şi loc de adăpostire ori de odihnă în cazul unor misiuni care durează mai multe zile. Toate aceste echipamente se regăsesc în dotarea ISU Crişana, avantajul containerului fiind că aparatele pe care le conţine sunt de generaţie nouă şi performante. "Sperăm să le folosim cât mai mult la exerciţii şi cât mai puţin la intervenţii", a mai spus şeful ISU Crişana.

Detector de viaţă

Totuşi, pompierii au acum şi un dispozitiv pe care ISU Crişana nu l-a mai avut: un sistem de căutare compus din cameră articulată cu braţ telescopic de 4 metri şi senzori acustici. "Acest echipament este destinat căutării şi salvării în medii ostile. În situaţia în care avem persoane surprinse sub dărâmături sau sub alte materiale unde accesul este dificil, acest echipament este util pentru a afla primele informaţii despre persoane: dacă sunt într-adevăr persoane acolo, dacă sunt în viaţă şi avem posibilitatea de a asculta şi de a vedea imagini din locuri strâmte sau de sub dărâmături", a explicat colonelul Caba.

Aşadar, aparatul cu pricina are o cameră în capătul braţului telescopic care, ajunsă sub dărâmături, transmite imagini video pe un receptor anume. De asemenea, graţie unor senzori performanţi, detectează strigăte ale victimelor, dar şi simple bătăi ori lovituri. Astfel, salvatorii vor şti că sub dărâmături se află o persoană în viaţă şi vor putea determina mai uşor unde anume se află.

Containerul Multi Risc are o greutate de 8 tone, este lung de 6,4 m, lat de 2,5 m şi înalt de 2,2 m. Achiziţionate prin programul Multi Risc, containerul şi autospeciala au costat circa 1,1 milioane lei, bani plătiţi de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, în 2016, pompierii bihoreni au mai primit 10 echipamente: o autospecială pentru intervenţii pirotehnice, două ambarcaţiuni de salvare din aluminiu, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, un microbuz, două autocamioane pentru transport personal şi materiale şi două autoturisme.