Interdicţia privind mimatul cântecelor pe scenă a fost lansată în China, în 2008, după ce publicul s-a înfuriat că una din vedetele de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing nu a cântat live.

Totuşi, primele amendate sunt două cântăreţe care au fost prinse mimând pe scenă la un spectacol care a avut loc în septembrie 2009 în Chengdu. Fang Ziyuan şi Yin Youcan au fost amendate cu 50.000 de yuan, adică circa 5000 de euro.

Deşi au pretins că sunt doar dansatoare, perechea a fost prinsă mimând de autorităţile departamentului de cultură.

Scandalul privind interzicerea playback-ului a izbucnit când copilul-vedetă Lin Miaoke a mimat interpretarea cântecului "Odă patriei" la JO din Beijing, iar ministerul Culturii a decis oprirea acestei practici.

Performanţa cântăreţei de nouă ani a uimit audienţa, pentru ca apoi să se afle că organizatorii au fost forţaţi să recunoască că o altă fetiţă a interpretat cântecul, dar nu a fost considerată destul de frumoasă pentru a reprezenta China în faţa lumii, iar Lin doar a mimat cuvintele.