Regulamentul iniţiat de primarul Ilie Bolojan pentru stimularea dezvoltării centrului istoric al Oradiei, instituit prin Hotărârea Consiliului Local 827/2017, a fost suspendat la intervenţia Prefecturii şi este la un pas de a fi anulat în instanţă.
Planurile edilului de a elimina din centrul oraşului spălătoriile auto începând cu anul 2018 şi a caselor de amanet din 2019 sunt, prin urmare, aproape spulberate. De altfel, primele efecte se şi văd: angajaţii Instituţiei Arhitectului Şef au avizat în urmă cu două săptămâni reclama luminoasă a unei case de amanet care a şi fost deschisă săptămâna trecută pe strada Vasile Alecsandri.
Cum mai central de-atât nu se poate, Bolojan va trebui să se obişnuiască cu ideea unei înfrângeri usturătoare, dar şi a retransformării zonei într-una a kitsch-ului. Mai ales când va vedea că magazinul nici măcar nu respectă programul minim obligatoriu de lucru, inclusiv în weekend!