Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a transmis că, în perioada 4 - 26 iunie, va organiza sesiunea de înscriere a copiilor la creşă pentru anul şcolar 2018-2019, publicând totodată şi condiţiile de înscriere, respectiv criteriile de departajare a dosarelor.
Actele necesare înscrierii sunt: cerere de înscriere, copie de pe certificatul de naştere al copilului, copie de pe actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori şi, după caz, copie a hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei, adeverinţă de venituri pentru fiecare dintre părinţii/reprezentanţii legali, adeverinţă care să cuprindă venitul brut al părintelui pe ultimele 6 luni, anterioare înscrierii, adeverinţă de la locul de muncă al părintelui care se află în concediu pentru creşterea copilului în care se va specifica data încetării suspendării contractului de muncă.
De asemenea, dosarul poate conţine adeverinţă de la unitatea de învăţământ frecventată de către mamă la forma de zi (dacă este cazul); sentinţă de divorţ/ copie certificat de deces (unde este cazul); adeverinţă de la medicul de familie, în care să se menţioneze că respectivul copil este sănătos clinic; fişa de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătăţii cu privire la intrarea copilului în colectivitate; dosar plic.
Potrivit informării, dosarele se vor depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, str. Primăriei nr.42, Serviciul Relaţii cu Publicul şi Evaluare Iniţială, după următorul program: Luni, Marţi şi Miercuri: 7.30 – 16.30 Joi: 7.30 – 18.30 Vineri: 7.30 – 16.00
Criteriile pentru departajare sunt:
- Domiciliul părinţilor cât mai apropiat de creşa la care se solicită înscrierea (dovedit prin copia după actul de identitate) - 5 puncte pentru fiecare părinte
- Locul de muncă al părinţilor/reprezentanţilor legali (care au raportul de muncă/serviciu nesuspendat, dovedit prin adeverinţă de serviciu) - 5 puncte pentru fiecare
- Adeverinţă de la unitatea de învăţământ frecventată de către mamă la forma de zi (dacă este cazul ) – 5 puncte
- Mame care au în îngrijire un alt copil sub vârsta de 1 an (se ataşează copie după certificatul de naştere a copilului) - 2 puncte
- Fraţi sau surori care frecventează grădiniţe care funcţionează în aceeaşi clădire cu creşa (se ataşează o adeverinţă de la grădiniţă) - 5 puncte
- Copii gemeni (se va completa câte un dosar pentru fiecare copil) - 5 puncte pentru fiecare copil
- Familie cu mai mulţi copii (se vor ataşa copii după certificatele de naştere a copiilor) - 2 puncte pentru fiecare copil
- Familie cu părinte unic (se va ataşa un act notarial/sentinţă prin care încredinţează minorul, care să demonstreze faptul că are în întreţinere copilul) - 10 puncte
- Adeverinţele de la serviciu se vor puncta în funcţie de luna în care îşi reiau activitatea părinţii aflaţi în concediu pentru îngrijirea copilului, astfel:
- celor care îşi reiau activitatea înainte de luna septembrie li se vor acorda 5 puncte;
- celor care îşi vor relua activitatea din luna septembrie - 4 puncte; octombrie - 3 puncte; noiembrie - 2 puncte; decembrie - 1 punct.
Potrivit DAS Oradea, cazurilor sociale li se alocă cinci puncte: copii cu dizabilităţi, copii aflaţi în tutela unor persoane pensionate, copii luaţi în plasament, aflaţi în situaţii de risc. Alte informaţii se pot obţine la numărul de telefon 0359/411.925.