Ritmul lucrărilor pentru construirea pasajului rutier suprateran pe centura Oradea la intersecția cu centura Oșorhei, în apropierea magazinului Metro, este atât de intens încât, într-o singură lună de la deschiderea șantierului, au ajuns la 35%.
Informația a fost transmisă de beneficiarul lucrărilor, Consiliul Județean Bihor, care printr-un comunicat emis miercuri arată că a început și asfaltarea unei bretele laterale, pe sensul de mers dinspre centura orașului spre cea a comunei învecinate.
„După finalizarea bretelelor laterale, traficul rutier va fi deviat pe acestea pentru a începe lucrul la rampă”, a transmis CJ Bihor, cu precizarea că este vorba despre rampa de acces pe pasaj dinspre Oradea spre Oșorhei, la cealaltă, dinspre Oșorhei spre centura Oradea, lucrările fiind și ele în avans.
Pasajul va avea o lungime totală de 560 de metri, iar valoarea contractului este de 21,849 milioane lei, fără TVA, lucrările fiind executate de firma PORR Construct, aceeași care a construit și unul dintre cele două loturi ale centurii metropolitane, cel dintre Oșorhei și Băile Felix, precum și centurile Oșorhei, Sântandrei și Nojorid.

Potrivit contractului, lucrările trebuie finalizate până la 30 iunie 2026.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat între CJ Bihor, Primăria Oradea și CNAIR, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin PNRR. Șantierul a fost deschis la 30 septembrie, așadar în urmă cu o lună.

În total, CJ Bihor are în diferite stadii de proiectare și execuție 8 pasaje rutiere în Zona Metropolitană Oradea și în interiorul orașului.
Unul, deja dat în funcțiune, a fost construit în Oșorhei pe DN 1 Oradea - Cluj, iar la altele lucrările sunt în derulare - un pasaj suprateran pe Calea Aradului pe DN 79, încă unul suprateran la ieșirea din oraș spre Biharia, pe DN 19, iar altul subteran în Oradea la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului. La un alt pasaj, subteran, pe Calea Aradului, pe sub centura Oradea, lucrările vor începe după ce Ministerul Transporturilor va emite autorizația de construire.
De asemenea, un alt pasaj va fi construit pe centura Oradea peste calea ferată care face legătura între oraș și Băile Felix, iar altul, suprateran, pe strada Matei Corvin, pentru a lega dealurile Oradiei de Șoseaua Borșului.
