În timp ce în România pare imposibil să avem şoselele fără gropi, alte ţări europene sunt la alt nivel: se gândesc să le mute în subteran, pentru a diminua poluarea estetică şi fonică. Primarul Londrei, Boris Johnson, a anunţat că şoselele sunt prea urâte pentru un oraş ce are pretenţia să fie prietenos cu mediul, astfel că vrea să acopere cinci autostrăzi din capitală cu tuneluri sau punţi.
„Reconstruirea câtorva din reţelele noastre de străzi, vechi şi complexe, în subteranul oraşului, nu doar că va furniza capacitate în plus pentru trafic, ci totodată va debloca spaţiul de la suprafaţă şi va reduce impactul zgomotului şi al poluării”, a declarat Johnson.
Astfel, în locul şoselelor, britanicii ar putea vedea parcuri, iar în loc de claxoane ar auzi doar păsările. Intitulat „Big Dig” (n.r. - Marea Săpătură), ambiţiosul proiect costă 14,6 miliarde de dolari. De altfel, ideea primarului e mai veche, dar din pricina costurilor executarea a fost amânată.