Fie că au cunoscut-o personal, fie că au aflat de la alţii ori din presă cu cât devotament a militat pentru conservarea naturii, orădenii sunt invitaţi ca marţi să ia parte la comemorarea biologului Anna Marossy.

Trecută la cele veşnice pe 18 octombrie 2015, doamna Marossy n-a fost uitată de unii ecologişti. Reprezentanţii Asociaţiei Pescarilor Sportivi Aqua Crisius, noul custode al rezervaţiei Peţea, pe care biologul a studiat-o ani la rând şi despre care a atenţionat în nenumărate ocazii că e în pericol de dispariţie din cauza consumului iraţional de apă geotermală, vor dezveli lângă lacul cu nuferi un monument realizat în cinstea Annei Marossy.

Evenimentul este programat de la ora 11.30, organizatorii îndemnându-i să fie prezenţi pe toţi cei care pot şi îşi doresc să participe. Monumentul a fost realizat de Aqua Crisius printr-un proiect finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.