Direcția Silvică Bihor a montat într-o pădure din județ prima cameră video cu panou solar, care filmează orice vehicul ce iese din zona forestieră.

Șeful Direcției, Teodor Suciu, a declarat că aparatul a fost montat special pentru a se întări controlul în zonă, întrucât este vorba de o pădure în care se exploatează multă masă lemnoasă.

„Am mai avut camere video de monitorizare, mici și portabile, pe care le-am folosit mai mult pentru animale. Acum am achiziționat această cameră, independentă energetic și de o rezoluție foarte bună, care poate fi setată pe mai multe obiective de monitorizat”, a declarat Teodor Suciu (foto) pentru BIHOREANUL.

Camera a fost montată pe Valea Drăganului, la o intersecție de drumuri forestiere aflată pe teritoriul județului Bihor, și a fost programată să urmărească vehiculele care ies din pădure. În primele zile, a surprins deja mai multe camioane cu lemne, dar și mașini de mici dimensiuni.

Pentru că se rotește 180 de grade, aparatul urmărește vehiculele până ies din raza sa de observare. „Am ales această zonă pentru că aici exploatăm multă masă lemnoasă, mai ales din 2017 încoace, după ce a fost doborâtă pădurea de o furtună violentă. Pentru că este foarte mult trafic auto de transport masă lemnoasă, am decis să întărim controlul în zonă”, a explicat șeful Direcției Silvice.

Imaginile stocate de camera video sunt verificate apoi de silvicultori, care trebuie să-și dea seama dacă lemnele ce ies din pădure au fost tăiate legal sau dacă în camioane nu sunt cantități mai mari decât cele autorizate pentru tăiere.

Aparatul a costat Direcția Silvică Bihor aproape 10.000 de lei. Dacă se va dovedi o bună investiție, instituția are de gând să cumpere mai multe asemenea dispozitive.

Suciu și-ar dori și ca imaginile surprinse de camerele video să fie accesibile pentru publicul larg, pe internet. „Aș vrea să oferim acces public la imaginile înregistrate, dar trebuie să vedem dacă ne permite legislația, în contextul GDPR”, a mai spus directorul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!