Pentru prima dată în istoria Universității din Oradea, ceremonia de deschidere a noului an universitar a fost transmisă online pe rețelele de socializare, la festivitate participând doar rectorul Constantin Bungău, prorectorii, decanii, universitarii senatori și câțiva studenți.

Mai mulți studenți

Evenimentul, desfășurat în Sala Polivalentă a Universității din Oradea, a fost transmis live pe Facebook, joi, de la ora 11 și a fost moderat de prorectorul Sorin Borza, cel responsabil de vizibilitate şi relaţii internaţionale. Toți participanții au purtat măști și au păstrat distanța de siguranță în contextul pandemiei de Covid-19. 

„Îi salut pe cei prezenți, dar mă adresez și celor care acum nu sunt alături de noi, ci ne privesc din fața ecranelor”, și-a început discursul rectorul Universității, Constantin Bungău, care a mai spus și că în noul an cadrele didactice se vor strădui ca procesul de învățare în mediul online să fie cât mai bine organizat.  

Rectorul a ținut să precizeze că anul acesta se împlinesc 240 de ani de învățământ superior în Oradea. 

Facultăţile orădene au în prezent 5.657 boboci, dintre care 3.952 la studii de licenţă (o creștere cu 8% față de anul trecut), 1.565 la masterat (cu 6% mai mulți decât în 2019) şi 140 la doctorat. „În acest an, pe lângă cele 18 domenii acreditate de doctorat, vom acredita și domeniile Stomatologie și Muzică”, a zis rectorul. În acest moment, Universitatea are 1.408 angajaţi, dintre care 865 sunt cadre didactice titulare, iar 20 de dascăli s-au pensionat.

Bungău a mai subliniat că, potrivit clasamentului Scimago, Oradea, ca centru universitar, ocupă a zecea poziţie din ţară și 743 la nivel internațional, că se investesc peste 63 milioane de lei în renovarea campusului universitar, iar în stadiu avansat se află și proiectele de construcție a căminelor noi, două în parteneriat cu Primăria Oradea și unul construit de Compania Națională de Investiții.

„Sperăm cu toții ca prezența în campus să revină la normal cât mai repede, pentru că numai într-un circuit normal pot fi dobândite competențe. Până atunci vă rog să urmăriți cu atenție anunțurile zilnice și să lecturați tutorialele de folosire a platformelor online ale universității. Vom încerca să fim cât mai buni cu voi și pentru voi”, și-a încheiat Bungău discursul, urându-le totodată și mult succes tinerilor.

În timpul discursului rectorului, peste 1.300 de persoane au urmărit transmisiunea live pe Facebook. 

Un an atipic

În continuare a vorbit președintele Senatului universitar, Aurel Căuș, care a subliniat cât de important este în această perioadă ca tinerii să fie stăpânii tehnologiei și nu stăpâniți de ea. „Oricât ne-am strădui acum, legătura dintre profesori și studenți nu mai este la fel, când la mijloc se află niște cabluri de internet”, a zis liderul forului legislativ. 

La rândul său, președintele studenților senatori, Alin Cândea, a spus că în această perioadă studenții și profesorii trebuie să se adapteze în noua situație creată de pandemia de coronavirus, iar boboaca cu cea mai mare notă și cele mai multe performanțe de anul acesta, Oana Tanchiș (foto), de la Facultatea de Informatică și Științe, specializarea Matematică, le-a urat studenților „să tindă la aripi mai mari decât este cuibul”.

Ceremonia s-a încheiat cu tradiționala înmânare a carnetelor de excelență studenților cu cele mai mari medii de la fiecare facultate. Este vorba despre: Maria Augustin (Facultatea de Arte), Ștefania Babău (Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură), Patricia Turzo (Drept), Andrada Tarce (Geografie, Turism și Sport), Vlad Bara (Inginerie Electrică și tehnologia Informației), Lavinia Cazacu (Inginerie Electrică și Managementul Industrial), Mihai Tămășan (Inginerie Managerială și Tehnologică), Alexandra Șișcă (Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării), Alexandra Sas (Facultatea de Litere), Ivette Indic (Facultatea de Medicină și Farmacie), Petra Muț (Facultatea de Protecția Mediului), Oana Tanchiș (Facultatea de Științe și Informatică), Andreea Laza (Facultatea de Științe Economice), Gabriel Crăciun (Facultatea de Teologie Ortodoxă).

Singura studentă care nu a putut ajunge la ceremonie a fost reprezentanta Facultății de Șiințe Socio-Umane, Cătălina Teaha, care locuiește în Brad, județul Hunedoara și care a intrat cu 10 la Psihologie.

Cursurile vor începe luni, 5 octombrie, iar o parte dintre studenți vor avea activitate doar online (de la 6 facultăți), în timp ce învățăceii altor 9 facultăți vor putea fi chemați și în sălile de cursuri.