Joi la prânz, la Hotelul Double Tree by Hilton din Oradea, au început lucrările unui simpozion pe teme medicale derulat pentru prima dată în România. Specialişti în urologie şi ginecologie s-au întâlnit cu mai mulţi medici de familie în cadrul unei acţiuni de informare şi conştientizare a femeilor care suferă de afecţiuni ale vezicii urinare.

Simpozionul medical de la Oradea se derulează sub cupola "World Women Bladder Disorders Day - Ziua mondială a tulburărilor vezicii urinare la femei", manifestare care se desfăşoară în mai multe ţări din lume: Italia, Marea Britanie, SUA, Brazilia, Africa de Sud şi Australia.

Pentru prima oară, România participă la această acţiune mondială prin simpozionul organizat joi, începând cu ora 12, la Hotelul Double Tree by Hilton din Oradea. Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatului încheiat, în urmă cu două săptămâni, între asociaţia orădeană Urogyn şi Associazione italiana di Urologia Ginecologica e del Pavimento Pelvico, cu prilejul Conferinţei Internaţionale Urogyn de la Oradea, din 14-17 noiembrie. Manifestarea a fost creditată de Colegiul Medicilor din România - filiala Bihor.

"Acţiunea e menită să ofere medicilor de familie, dar şi specialiştilor în urologie şi ginecologie interesaţi de tematică, informaţii legate de această afecţiune prezentă atât de frecvent la femei încât este considerată o problemă de sănătate publică. Dorim să-i sensibilizăm pe medici pentru a informa pacientele care suferă de afecţiuni ale vezicii urinare că această problemă nu este neaparat apanajul vârstei. Vremurile s-au schimbat şi există remedii, indiferent de vârstă", a spus mediatorul discuţiilor, reputatul profesor urolog dr. Gheorghe Bumbu.

Temele prezentărilor din cadrul simpozionului au fost vezica hiperactivă, incontinenţa urinară la femeie, Prolapsul utero-vaginal, infecţiile urinare la femeie.

Evenimentul vine la două săptămâni după ce la Oradea s-a desfăşurat primul simpozion naţional de uro-ginecologie, la care au participat peste 20 de specialişti în urologie şi în ginecologie din ţară. În cadrul acestuia, la Spitalul Municipal a fost programat un maraton chirurgical cu scop demonstrativ ce face parte dintr-un program pentru înfiinţarea şi în România a specializării de uro-ginecologie.

"Există o patologie foarte mare la graniţa dintre cele două specializări, urologia şi ginecologia, şi fiecare specialist din aceste domenii s-a obişnuit să opereze după tehnici moştenite de la predecesori şi să "vadă" doar domeniul său. Am ajuns, însă, la concluzia că dacă facem un efort comun, putem vorbi aceeaşi limbă şi, colaborând, vom găsi cele mai bune soluţii pentru pacientele noastre", declara, la acea vreme, dr. Gheorghe Bumbu, şeful Clinicii de Urologie a Spitalului Municipal din Oradea.