Toţi cei care doresc să înveţe mişcările tipice stilului hip-hop au ocazia să se înscrie la cursurile organizate de către Fundaţia Română pentru Tineret Bihor, la Casa Tineretului.

Astfel, la deschiderea cursului, în data de 12 ianuarie, ora 17, începătorii, dar şi avansaţii vor da startul lecţiilor de hip-hop, care vor dura două luni. Cei care vor face cunoştinţă cu acest tip de dans sunt împărţiţi în două categorii de vârstă, între 5 şi 10 ani, respectiv între 11 şi 25 de ani.

Doritorii vor dansa alături de membrii trupei de dans hip-hop, Get Lost, iar pentru o lună de curs, aceştia vor plări 70 de lei.