Pe noua platformă ce cuprinde o sumedenie de informaţii actualizate privind pandemia Covid în Bihor, autorităţile judeţene arată că dacă se va menţine ritmul de vaccinare din ultima săptămână, procentajul de 70% din populaţia eligibilă vaccinată cu schema completă va fi atins abia în noiembrie 2023.

"Data la care se vor atinge 70% vaccinaţi cu schema completă din populaţia totală, dacă se menţine ritmul din ultimele 7 zile, cu o medie de 194 persoane vaccinate pe zi, este 8 august 2024", se arată pe platforma www.covid19bihor.ro

Tot acolo, ţinând cont de acelaşi ritm, procentajul de 70% de vaccinaţi din populaţia eligibilă va fi atins abia pe 24 noiembrie 2023. Pentru a se atinge acest nivel, pe care unii specialişti îl consideră potrivit pentru domolirea răspândirii virusului, ar mai trebui să se vaccineze 135.202 persoane eligibile. 

Conform informării transmise de Instituţia Prefectului şi DSP Bihor, duminică s-au vaccinat doar 38 de persoane în tot judeţul. Dintre acestea, se arată pe platforma dezvoltată la iniţiativa Primăriei Oradea, 24 s-au dus la centre pentru a primi doza booster. 

Numărul total al persoanelor vaccinate cu schema completă la centrele deschise în Bihor a ajuns de la debutul campaniei şi până în prezent la 206.825. 

Pe de altă parte, de duminică dimineaţă până luni dimineaţă, în Bihor au fost identificate 31 de cazuri noi de infecţie cu SARS-CoV-2, după prelucrarea a 495 teste. În total, în judeţ sunt 428 de cazuri active. 

De asemenea, în ultima zi s-au mai înregistrat încă 5 decese în rândul persoanelor care au dezvoltat forme grave ale infecţiei, bilanţul negru urcând la 2.561.

Tabelul cu incidenţele din fiecare UAT din Bihor: