Decizie surpriză, luată miercuri de CCR. După tergiversări și mai multe ședințe amânate, judecătorii Curții Constituționale au decis în sfârșit că proiectul de lege care crește vârsta de pensionare a magistraților și care reduce pensiile acestora este constituțional.
Urmează ca proiectul inițiat de Guvernul Bolojan să ajungă la președinte pentru promulgare.
G4Media notează că în aceeași ședință, CCR a respins cererile de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulate de șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, și de judecătorul CCR Gheorghe Stan. După cum BIHOREANUL a mai scris, solicitarea a fost cea care a stat, data trecută, la baza amânării luării unei decizii.
A fost cea de-a șasea ședință CCR pe pensiile magistraților, după ce proiectul fusese blocat în mai multe rânduri de către judecătorii numiți de PSD.
„Decizia de constituționaliate a fost luată cu un scor suprinzător: 6-3 - dat fiind faprul că de când se află ca Curtea Constituțională, s-a cristaslizat o majoritate mult mai strânsă, de 5-4, în favoarea constituționalității legii, ceea ce a generat și numeroase și blocaje. Au votat pentru declararea legii ca neconstituțională judecătorii Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga. Cel care pară să fi schimbat tabăra este judecătorul Mihai Busuioc”, notează G4Media.ro.
În schimb, decizia de a respinge sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost luată cu majoritatea previzibilă, de 5-4, mai arată sursa citată.
Culmea este că în timpul dezbaterilor de miecuri, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a postat pe Facebook un mesaj în care a scris că: „Sper că astăzi vom avea o decizie definitivă la Curtea Constituțională a României în subiectul pensiilor speciale. Asumarea unei decizii clare este necesară, pentru că românii asta așteaptă de la instituțiile fundamentale ale statului”.
Amintim că premierul Ilie Bolojan a atras atenția în repetate rânduri că amânarea pronunțării CCR are consecințe negative.
De altfel, la începutul lunii februarie, Bolojan a și transmis Curții Constituționale a României o scrisoare oficială în care avertizează asupra riscului major ca România să piardă 231 de milioane de euro din fondurile PNRR, în cazul în care instanța constituțională va amâna din nou pronunțarea unei decizii privind reforma pensiilor magistraților.
Primul proiect de reformă a pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional în octombrie, pe motive procedurale, după o sesizare depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, Guvernul a retrimis proiectul, care prevede, între altele, creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la maximum 70% din indemnizația netă.