Numărul accidentelor rutiere grave de pe şoseaua de centură a Oradiei ar putea să scadă. La comanda Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, echipe de muncitori montează parapeţi de beton pe tronsonul din spatele cimitirului municipal, acolo unde în ultimii ani au avut loc numeroase accidente mortale.

Lucrările au început de marţi, primii parapeţi fiind montaţi între cele două pasaje supraterane de pe străzile Nojoridului, respectiv Ciheiului. Joi, muncitorii au ajuns în spatele cimitirului, lucrând pe direcţia cartierul Europa – Băile Felix, de la sensul giratoriu începând.

De asemenea, au fost înlocuiţi parapeţii metalici din spatele cartierului Europa, tot cu parapeţi de beton.

BIHOREANUL a încercat să afle de la şefi CNAIR exact câţi kilometri de parapeţi vor fi montaţi şi pe ce tronsoane, însă fără succes, căci aceştia nu au fost de găsit.

În luna mai, o tânără de 18 ani, Andrada Nemeş, a murit într-un accident petrecut în spatele cimitirului municipal, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea pe contrasens. BIHOREANUL a arătat, atunci, că din 2009 încoace, de când şoseaua de centură a fost extinsă la patru benzi, numeroşi şoferi sau pasageri au murit pe acelaşi tronson. Mai mult, Poliţia Bihor a transmis atunci, la solicitarea redacţiei, că avizul dat Companiei de Drumuri la construcţia şoselei de centură prevedea explicit separarea sensurilor de circulaţie cu parapeţi, obligaţie neîndeplinită însă de Companie.

Într-un răspuns transmis BIHOREANULUI tot în luna mai, CNAIR a comunicat că se pregăteşte de un an să monteze parapeţi separatori pe şoseaua de centură a Oradiei, însă aceştia au fost montaţi pe un sector al DN 1 din Bucureşti, unde şefii Companiei au considerat că urgenţa este mai stringentă.

Citeşte pe această temă şi articolele:

De ce murim în accidente? Parapeţii pentru centura Oradiei au fost montaţi la... Bucureşti!

Drum spre moarte: Decesul tinerei de 18 ani ar fi putut evitat dacă pe centură s-ar fi montat parapeţi, aşa cum a cerut Poliţia Rutieră