Cei şase candidaţi la rectoratul Universităţii - Ioan Horga, Ioan Felea, Constantin Bungău, Mircea Chiriac, Gheorghe Ionescu şi Alexandru Ilieş - au încheiat vineri seria dezbaterilor cu alegătorii printr-o întâlnire cu circa 50 de cadre didactice de la facultăţile de Construcţii şi Arhitectură, Drept şi Protecţia Mediului.

Chiar dacă a fost ultima confruntare, deci ultima şansă a electorilor de a afla punctul de vedere al tuturor candidaţilor privitor la anumite subiecte, universitarii nu s-au înghesuit să le pună întrebări.

După ce fiecare aspirant şi-a prezentat succint programul, singurii care au pus întrebări au fost oenologul Dorin Popa şi directorul Departamentului Ingineria produselor alimentare, Adrian Timar. Popa a vrut să afle de la candidaţi ce criterii impun pentru desemnarea prorectorilor, decanilor şi prodecanilor, iar Timar ce soluţii au pentru echilibrarea bugetelor departamentelor.

La prima întrebare, Horga a spus că, fiind împotriva aranjamentelor de orice fel, va ţine cont de profesionalismul celor care îşi doresc funcţii executive, dar şi de relaţia lor cu colectivul din care fac parte, idei cu care a fost de acord şi Felea, care a mai completat că pentru decani va conta în primul rând votul dat de consiliul fiecărei facultăţi.

Bungău a afirmat că va ţine cont de abilitatea de lider şi de recunoaşterea de care se bucură candidaţii la respectivele funcţii, iar Chiriac a spus că, dacă va ajunge rector, va avea doar 3 prorectori - nu patru, câţi sunt acum - şi că va ţine cont ca toţi ocupanţii poziţiilor de conducere să fie "curaţi" din punct de vedere etic şi legal. Ionescu a răspuns că va susţine persoane care şi-au dovedit prin fapte abilităţile şi care ştiu să lucreze în echipă, iar Ilieş va respecta deciziile facultăţilor.

La cea de-a doua întrebare, în legătură cu bugetele departamentelor, Horga a spus că vrea să sprijine aceste structuri să se autofinanţeze, acordându-le o finanţare suplimentară mai mare, urmând, de asemenea, să le oblige ca o treime din fonduri să fie folosită în proiecte. Felea mizează pe creşterea gradului de încredere al Univeristăţii, care ar aduce bani mai mulţi, iar Bungău pe o cercetare intensă. Chiriac vede o soluţie în granturi, proiecte şi în serviciile pe care Universitatea le poate oferi, Ionescu în atragerea unui număr mai mare de studenţi, iar Ilieş pe eliminarea mecanismelor care generează pierderi.

La partea de întrebări individuale, Felea a fost chestionat despre strategia sa de a susţine promovarea în grad didactic a cadrelor tinere, actualul prorector spunând că se bazează pe lobby pe lângă Ministerul Educaţiei, dat fiind că unele condiţii de promovare sunt "absurde", dar şi pe susţinerea financiară a tinerilor. De asemenea, Ilieş a fost întrebat cum vede eficientizarea departamentelor, acesta răspunzând că soluţia este "aplicarea legii".

Dezbaterea s-a încheiat într-un registru cordial, cei şase candidaţi fiind invitaţi de preşedintele Senatului, Sorin Curilă, să-şi dea mâna şi să ciocnească un pahar cu şampanie, pentru a dovedi că nu există animozităţi şi că toţi sunt de acord că alegerile vor arăta care este cel mai bun din perspectiva universitarilor orădeni.

Primul tur de scrutin al alegerilor pentru funcţia de rector va avea loc luni, la sala de jocuri sportive a Universităţii, între orele 8 şi 18. La vot pot participa cadrele didactice, cercetătorii titulari şi reprezentanţii studenţilor, în total 1.149 de persoane. Alegerile vor fi validate doar dacă vor participa majoritatea electorilor, adică 575 de oameni, iar rectorul va fi validat din primul tur doar dacă obţine majoritatea voturilor din cele valabil exprimate. Dacă nu se îndeplineşte cvorumul sau dacă niciun candidat nu acumulează majoritatea voturilor, cel de-al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi clasaţi, va avea loc miercuri.