Formaţiile bihorene de fotbal din cadrul celui de-al treilea eşalon, CF Bihorul Beiuş şi Unirea Valea lui Mihai, vor disputa vineri ultimele jocuri din sezonul de toamna al ediţiei de campionat 2011-2012.

În cadrul rundei a XV-a, ultima a turului Seriei a V-a, CF Bihorul Beiuş va evolua pe teren propriu, în timp ce Unirea Valea lui Mihai va juca în deplasare.

În timp ce liderul clasamentului, CF Bihorul Beiuş, va primi replica celor de la FC Hunedoara, Unirea Valea lui Mihai, de pe locul X, va întâlni la Făget, echipa locală, Flacăra, situată pe poziţia a XI-a.

După succesul din etapa precedentă, echipa beiuşeană se reîntoarce acasă şi, vineri, de la ora 14, va primi replica celor de la FC Hunedoara, într-o partidă care o va putea instala în fruntea clasamentului Seriei a V-a pe echipa din sudul judeţului Bihor până cel puţin în luna martie, atât cât va dura vacanţa de iarnă.

Dacă anul trecut se lupta pentru promovare, sezonul actual o regăseşte pe formaţia hunedoreană, după 14 etape, doar pe locul VI, dar cu toate acestea echipa poate pune probleme jucătorilor bihoreni.

Meciul de la Beiuş, de pe stadionul Bihorul, va fi arbitrat de arădeanul Răzvan Olimpiu Cadar.

Tot de la ora 14, şi tot vineri, va evolua în acest sfârşit de săptămână şi Unirea Valea lui Mihai, cea de-a doua grupare bihoreană din competiţie.

Vălenii au făcut deplasarea la Făget, în judeţul Timiş, pentru confruntarea cu echipa locală, Flacăra.

Meciul dintre cele două combatante se anunţă foarte echilibrat, urmând a se întâlni două echipe apropiate valoric, după cum confirmă şi clasamentul, care după 14 etape o dă pe Unirea pe poziţia a X-a, cu 18 puncte, în timp ce timişenii se situează o poziţie mai jos, cu 17 puncte.

Elevii antrenorului Rudy Kovacs vor încerca să obţină un rezultat bun, astfel încât pauza de iarnă să nu-i prindă pe un loc din zona "nisipurilor mişcătoare".

Meciul dintre Flacăra Făget şi Unirea Valea lui Mihai va fi condus la centru de arbitrul hunedorean Florin Daniel Anca.

În ultima etapă a turului de campionat, ocupanta locului II, ACS Recaş va evolua pe teren propriu în compania arădenilor de la Gloria CTP, în timp ce Autocatania Caransebeş, de pe locul III, va juca tot în faţa propriilor suporteri, cu hunedorenii de la CFR Simeria.


Programul ultimei runde a turului de campionat din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal:

Etapa a 15-a

26.nov.2011 14:00 Milenium Giarmata - FC Timişoara II
26.nov.2011 14:00 ACS Recaş - Gloria CTP Arad
25.nov.2011 14:00 Bihorul Beiuş - FC Hunedoara
25.nov.2011 14:00 ŞCOLAR Resiţa - CS Vladimirescu
26.nov.2011 14:00 Autocatania - CFR Simeria
26.nov.2011 14:00 Nova Becicheru Mic - Gloria Reşiţa
25.nov.2011 14:00 Jiul Petroşani - Naţional Sebiş
25.nov.2011 14:00 Flacăra Făget - Unirea Valea lui M.


Clasament:

clasament_18.jpg