Un drum pe autostrada Timişoara-Lugoj v-ar putea trimite cu maşina direct în service. Digi 24 arată că pe primul tronson al şoselei de mare viteză, finalizat abia anul trecut, în luna octombrie, au început deja să apară gropile şi denivelările.

Mai precis, minunăţia se petrece pe unul dintre podurile aflate chiar la urcarea pe şoseaua rapidă dinspre DN6. În plus, pe o porţiune de câţiva metri, asfaltul are mai multe denivelări, deşi aici se circulă cu o restricţie de viteză de 40 de kilometri la oră.

Acesta este primul lot al tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj, cu o lungime de 9,5 kilometri. Lucrările au fost finalizate cu şase luni înainte de termen şi au costat 210 milioane de lei, fără TVA, iar acum ar trebui făcute reparaţii.

Nici tronsonul 2, de 25,6 kilometri, nu stă prea bine. Până acum, CNADNR a organizat două licitaţii pentru această bucată, una în 2011 şi una în 2012, dar nu a fost desemnat niciun constructor, iar lucrările nu au început încă.

Proiectul este finanţat din fonduri comunitare, 85% este contribuţia Uniunii Europene, iar diferenţa de 15% trebuie acoperită de la bugetul de stat.