Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat, vineri, că au fost confirmate încă trei cazuri de gripă în judeţul Bihor. Este vorba despre un bebeluş de 11 luni, un bărbat de 48 de ani, ambii din Oradea, dar şi de un adolescent de 14 ani, din Mihai Bravu.

Potrivit unui comunicat, atât bebeluşul, cât şi orădeanul de 48 de ani au fost confirmaţi cu virus gripal de tip AH1N1. Copilul a fost internat pe 25 ianuarie, la o secţie de pediatrie a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, unde a beneficiat de tratament antibiotic şi simptomatic, fiind externat pe 3 februarie.

"Bărbatul de 48 de ani a fost internat pe 2 februarie la secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal, unde a beneficiat de tratament antiviral cu Tamiflu. Evoluţia stării clinice a pacientului a fost favorabilă şi a fost externat în data de 6.02.2020", arată comunicatul.

Cât îl priveşte pe adolescentul de 14 ani, acesta este din Mihai Bravu şi este elev, fiind confirmat de cu virus gripal tip B. El s-a prezentat la medicul de familie pe 30 ianuarie şi urmează tratament simptomatic.

Potrivit DSP, starea celor trei pacienţi nou confirmaţi cu gripă este bună. În continuare, o singură pacientă, în vârstă de 52 de ani din Avram Iancu, este internată la Terapie Intensivă, în stare gravă.

În sezonul 2019/2020, în Bihor au fost confirmate în total 14 cazuri de gripă. Nu s-a înregistrat niciun deces.

După cum se ştie, Ministerul Sănătăţii a declarat, joi, epidemie de gripă în România, ca urmare a faptului că Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat că în cea mai recentă săptămână de monitorizare s-a înregistrat o creştere considerabilă a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă.


DSP Bihor recomandă următoarele:

1. Pentru populaţie:

- Adresarea pentru consultaţie la medicul de familie pentru simptome care sugerează gripa (secreţii nazale, nas înfundat, strănut, tuse, dureri la înghiţire, roşu în gât, lipsa poftei de mâncare, febră ridicată, dureri musculare), inclusiv pentru a stabili o eventuala indicaţie de spitalizare;

- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezinta simptomatologie asemănătoare gripei;

- Respectarea etichetei/bunelor maniere în cazul tusei şi strănutului (acoperirea gurii şi orificiilor nazale prin utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul regiunii interne a articulaţiei cotului);

- Igiena adecvată a mâinilor, spălarea frecventă cu apă şi săpun sau utilizarea de dezinfectante pentru mâini, în vederea reducerii răspândirii virusului;

- Evitarea aglomeraţiilor;

- Triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar si auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;

- Continuarea vaccinării antigripale;

- Expunerea de materiale informative (pliante, postere) în locuri publice.

2. Pentru spitale:

- Limitarea accesului vizitatorilor in spitale, in special în secţiile cu risc (în funcţie de situaţia epidemiologică locală);

- Expunerea de materiale informative (pliante, postere);

- Triaj epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar si auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;

- Purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;

- Purtarea măştii de către pacient în UPU, pe traseul de la UPU la salon si când părăseşte salonul de izolare/grupare;

- Refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecţii respiratorii acute;

- Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toţi pacienţii care prezinta tablou clinic compatibil cu gripa, fără a aştepta rezultatul de laborator;

- Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii apropiaţi ai pacienţilor confirmaţi internaţi, inclusiv personal medico-sanitar, chiar daca fuseseră vaccinaţi (vaccinat = cu minimum 2 săptămâni înaintea expunerii);

- Vaccinarea urgenta a personalului medico-sanitar si auxiliar nevaccinat;

- Refacerea urgenta a stocurilor de echipament de protecţie si utilizarea corespunzătoare a acestuia;

- Refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice si dezinfectante, pentru o igiena riguroasa a mâinilor şi a suprafeţelor;

- Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripa, inclusiv severă, al contacţilor şi al focarelor.