Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, indicatorii tehnico-economici ai unei investiții ce vizează amplasarea a încă 45 de stații de reîncărcare a vehiculelor electrice în municipiu.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate și fără comentarii din partea aleșilor, beneficiind și de o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Valoarea totală a proiectului este de 14.068.942,11 lei (TVA inclus), din care: finanțare nerambursabilă prin PNRR: 6.590.264,63 lei; contribuție proprie a Municipiului Oradea: 7.478.677,48 lei”, se explică într-un comunicat transmis ulterior de biroul de presă al primăriei.

Concret, investiția presupune furnizarea și montajul a 45 de stații de încărcare, fiecare dotată cu două puncte de încărcare, precum și lucrările necesare pentru realizarea instalațiilor de racord și de utilizare aferente fiecărei stații.

Locurile în care vor fi montate acestea au fost selectate în funcție de puterea instalată disponibilă, „astfel încât să se optimizeze costurile aferente rețelelor de racordare”.

Din totalul stațiilor, 14 vor avea o putere de 50 kW, iar 31 vor fi de 22 kW, precizează informarea.

Deocamdată reprezentanții municipalității nu au avansat un termen până la care aceste stații de încărcare vor fi realizate.

Cert este că, potrivit documentelor, vor fi amplasate în următoarele locuri:

  • Calea Aradului – 1 stație de 22 kW
  • Str. Menumorut – 1 stație de 22 kW
  • Str. Gheorghe Costaforu – 1 stație de 22 kW
  • B-dul Dacia – 1 stație de 22 kW
  • Str. Sf. Ap. Andrei (malul Crisului, zona Decebal) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Gh. Doja (zona Spitalului Judetean) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Iuliu Maniu – 1 stație de 22 kW
  • B-dul Decebal – 1 stație de 22 kW
  • B-dul Decebal (zona Emanuel, Prima Shops) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Alexandru Cazaban (zona Gradina Termala Iosia) – 2 stații de 22 kW
  • Str. Alexandru Cazaban (Parcare Sala polivalenta) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Nicolae Jiga (zona parcare magazin Crisul) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Morii – 1 stație de 22 kW
  • Str. Corneliu Coposu (parcare supraterana Rogerius) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Traian Blajovici nr. 24 (parcare Sala Polivalenta) – 2 stații de 50 kW
  • Str. Anghel I. Saligny (parc industrial 2) – 2 stații de 50 kW
  • Str. Al. Strandului nr. 13A (Aquapark Nympaea) – 2 stații de 50 kW
  • Str. Onestilor – 1 stație de 22 kW
  • Str. Atelierelor nr. 13 (zona ABA Crisuri) – 1 stație de 22 kW
  • B-dul Stefan cel Mare (inspre str. Transilvaniei) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Ceyrat – 1 stație de 22 kW
  • Str. Nufarului – 1 stație de 22 kW
  • Str. Nufarului (Gradina urbana / str. Meiului) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Nufarului (Gradina urbana / zona City of kids) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Bumbacului – 1 stație de 22 kW
  • Str. Gheorghe Asachi – 1 stație de 22 kW
  • Str. Dunarea (spre str. Eminescu) – 1 stație de 22 kW
  • Piata Emanuil Gojdu nr. 41 – 1 stație de 22 kW
  • Str. Calea Borsului (parc industrial 1) – 4 stații de 50 kW
  • Parcarea langa Parcul Magnoliei – 2 stații de 50 kW
  • Str. Louis Pasteur (Incubatorul de afaceri) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Grivitei (langa Electrica) – 1 stație de 22 kW
  • Str. Razboieni – 1 stație de 22 kW
  • Str. M. Kogalniceanu – 1 stație de 22 kW
  • Str. Onestilor – 1 stație de 22 kW
  • Str. Thurzo Sandor – 2 stații de 50 kW
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!