Încă 6 decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Bihor, iar alte 80 de cazuri noi de Covid-19 au fost diagnosticate, în urma prelucrării a 256 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de peste 31%. Cu toate acestea numărul cazurilor active de SARS-CoV-2 se menține ridicat în județ, luni fiind aproape 2.000 de cazuri, a anunţat Prefectura Bihor şi Direcţia de Sănătate Publică.
Încă 6 decese
Noii diagnosticați au domiciliile în UAT-urile Oradea, Paleu, Sântandrei, Tinca, Vadu Crișului, Curățele, Rieni, Aleșd, Șinteu, Beiuș, Sâniob, Aștileu, Budureasa, Girișu de Criș, Nojorid, Sânnicolau Român, Salonta, Ineu, Viișoara, Sălacea și Brusturi.
Potrivit comunicatului de presă transmis de cele două instituţii, bilanţul pacienților diagnosticați cu Covid-19 în Bihor, de la începutul pandemiei şi până în prezent, a crescut la 26.777, iar numărul vindecărilor la 23.685.
Numărul cazurilor active de coronavirus a ajuns luni în județ la 1.950. Dintre persoanele confirmate, 56 sunt internate în stare gravă în secţiile ATI Covid din Oradea (Spitalul Municipal, Spitalul Judeţean şi Spitalul Pelican).
În acceaşi informare se arată că de duminică dimineaţă şi până luni dimineaţa în spitalele Covid din judeţ s-au înregistrat încă 6 decese pe fondul infecţiei cu SARS-CoV-2, bilanţul negru urcând astfel la 1.142.
Peste 1.100 în Oradea
În Oradea, numărul cazurilor active a scăzut la 1.124, astfel oraşul a ajuns pe locul 4 în topul incidenţelor din judeţ, cu 4,98.
Cele mai multe cazuri la mia de locuitori au fost înregistrate în Nojorid (6,56), Sântandrei (5,36), Gepiu (5,09).
Vezi mai jos tabelul cu incidenţa în toate UAT-urile din Bihor:
Aproape 1.500 de vaccinaţi
De la cea mai recentă raportare a celor două instituţii, numărul persoanelor vaccinate anti-Covid cu ambele doze a crescut la 43.336. În ultimele 24 de ore, încă 1.496 de bihoreni au primit unul dintre cele trei tipuri de vaccin (Pfizer, Moderna și AstraZeneca).
Pe de altă parte, poliţiştii şi jandarmii au verificat şi dumincă respectarea regulilor în pandemie, aplicând 153 de sancţiuni, dintre care 73 de avertismente scrise şi 80 de amenzi în valoare de 36.750 lei.