Municipalitatea a anunţat că a recepţionat vineri lucrarea de plantare a 610 arbori ornamentali în municipiu, "nefiind constatate nereguli". "Acţiunea de plantare s-a finalizat conform contractului de furnizare, încheiat la sfârşitul lunii septembrie, cu S.C. Adenandra S.R.L", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Valoarea contractului s-a ridicat 89.010 lei, fără TVA, şi s-au plantat specii precum prunus, catalpa, robinia sau acer, pe străzile Miron Costin, Abatorului, Oneştilor, Piteştilor, Aluminei, Bernard Shaw, B-dul Dacia, B-dul Ştefan cel Mare (blocurile ANL), Calea Clujului, Seleuşului, Bumbacului, Armatei Române, Parc I. C. Brătianu, Parc Lacul Roşu, Parc 1 Decembrie, Parcul Ghioceilor şi Parcul Petofi.

Anul acesta, condiţiile de atribuire a licitaţiei pentru campania de plantare de toamnă au fost mai severe, în sensul că firma câştigătoarea trebuit să aducă arbori cu un diametru de 12 centimetri, înalţi de 2 metri şi cu un coronament de o treime din înălţime. Totodată, după plantare Adenandra trebuie să asigure garanţie şi servicii de întreţinere a arborilor timp de un an.

Campania de plantări continuă şi în următoarele două săptămâni, funcţie de evoluţia vremii.