Potrivit unui comunicat al Spitalului de Pneumoftiziologie, secţia de boli infecţioase, la sfârşitul săptămânii trecute s-au prezentat pentru investigaţii medicale 72 de bihoreni cu afecţiuni respiratorii, fiind internate şi izolate 13 cazuri.

"Două cazuri au fost confirmate cu virusul AH1N1, la secţia de boli infecţioase din Ploieşti. Sunt orădeni care au fost confirmaţi acolo şi au fost transferaţi", a precizat managerul spitalului Dacian Foncea.

Atât pacienţii mai vechi, cât şi cei nou internaţi au o evoluţie clinică favorabilă.

Deocamdată nici reprezentanţii spitalului şi nici cei ai Direcţiei de Sănătate Publică nu au precizat dacă cei doi noi bolnavi au intrat sau nu în contact cu cele două cazuri confirmate la Oradea săptămâna trecută, respectiv cu o elevă de 16 ani de la liceul Don Orione şi cu un tânăr de 23 de ani, şofer pe rute internaţionale.

În Bihor au fost identificate până acum în total 6 cazuri de îmbolnăvire cu virusul AH1N1.