Încă două decese provocate de noul coronavirus au fost anunțate, joi seară, în Bihor, de către Grupul de Comunicare Strategică.

Decesele au fost înregistrate cu numărul 698 și 699 la nivel național, fiind vorba despre doi vârstnici.

Cel mai recent caz este al unei femei de 78 de ani, care s-a stins chiar în cursul zilei de joi. Aceasta a fost internată pe 5 aprilie la Spitalul Municipal Gavril Curteanu din Oradea, secția Covid. În aceeași zi i s-au recoltat și probe, care au confirmat, o zi mai târziu, prezența virusului. 

Pacienta avea comorbidități - cardiopatie ischemică și hipertensiune arterială - iar starea i s-a agravat pe parcurs, astfel că pe 10 aprilie a ajuns la secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI).

Potrivit GSC, în curzul zilei de miercuri, 29 aprilie, a decedat și un bărbat de 88 de ani din Bihor. El a fost internat pe 20 aprilie la același spital, la secția de chirurgie, ajungând pe secția Covid pe 22 aprilie, când a fost confirmat pozitiv rezultatul la coronavirus. 

Și acest pacient avea boli asociate, care i-au grăbit sfârșitul: cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, hernie inghino-scrotală gigantă, strangulată, cu ocluzie intestinală.

Astfel, numărul total al deceselor din Bihor a ajuns la 9. Oficial, în județul nostru au fost înregistrate 10 decese, însă, așa cum BIHOREANUL a mai scris, un caz a fost greșit consemnat în dreptul Spitalului Municipal, fiind vorba despre o femeie din Satu Mare căreia doar i-a fost făcut testul PCR la Oradea.

Joi seară, numărul total al deceselor în România, de la începutul epidemiei, a ajuns la 705.

Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate.

Citiți pe aceeași temă și articolul: Încă 7 noi cazuri Covid în Bihor. A crescut şi numărul persoanelor vindecate, a scăzut cel al repatriaţilor ţinuţi în carantină