Pentru a şaptea oară în această vară, Primăria Oradea a comandat lucrări de dezinsecţie, menite să omoare ţânţarii şi muştele.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, tratamentele la sol se vor face între 10 şi 12 august, în zonele publice, spaţii verzi, pe cursurile de apă, în scuaruri, pe aliniamente stradale şi în zonele verzi din cvartalele de locuit.

"Produsele ce urmează a fi folosite pentru activitatea de dezinsecţie sunt EXIT 100 EC – insecticid special conceput pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi DIMILIMN 25 WP – produs insecticid special conceput pentru combaterea ţânţarilor aflaţi în stadiul de larvă. Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătăţii – Comisia Naţională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xi şi Xn de toxicitate şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană", se arată în comunicatul Primăriei.

Orădenilor li se recomande să evite contactul insecticidului cu ochii.

De asemenea, cu această ocazie se vor face şi tratamente fitosanitare pentru copacii din oraş, acţiune la care se vor folosi Kaiso Sorbie, Mospilan 20 SG, Topsin 70 WDG, Trend 90, produse specifice omologate de Ministerul Agriculturii.

Acţiunea va fi realizată de muncitorii firmei Coral Impex, care are contract cu Primăria Oradea pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Dacă vremea va fi nefavorabilă, tratamentele se vor amâna pentru o perioadă imediat următoare.