La doar două zile după ce au depistat un Volkswagen Polo Cross furat din Italia, poliţiştii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor au reţinut, luni seară, în jurul orei 21, o maşină Citroen Berlingo, înmatriculată tot în Italia, şi de unde figura ca fiind furat de la începutul lunii aprilie a acestui an.

"Autoturismul a fost supus unui control amănunţit, iar la verificarea documentelor s-au observat unele ştersături. Acest fapt i-a determinat pe ofiţerii IJPF să extindă cercetările", a precizat marţi comisarul şef Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Dus la sediul IJPF pentru verificări, şoferul autoturismului, un orădean de 42 de ani, a declarat că maşina nu îi aparţine. "Din declaraţiile acestuia a rezultat că autoturismul a fost lăsat în grija lui de către un prieten din Sălaj, pe perioada în care acesta lipseşte din ţară, neştiind că autoturismul a fost furat", a mai arătat Lazăr.

Poliţiştii de frontieră au deschis dosare penale atât orădeanului de 42 de ani, cât şi prietenului acestuia, pentru complicitate la furt. Maşina este fabricată în 2010 şi avea parcurşi doar 6.000 de kilometri. "Autoturismul în valoare de 12.000 euro a fost indisponibilizat la sediul sediul IJPF Bihor, iar cercetările continuă pentru stabilirea vinovăţiei tuturor persoanelor implicate", a mai spus Lazăr.