O altă tânără din Oradea merge mai departe la „Vocea României”. Larisa Oneț, în vârstă de 20 de ani, nu a reușit inițial să întoarcă niciun scaun cu interpretarea piesei „Bella Ciao”, însă Smiley și Tudor Chirilă s-au răzgândit după ce au ascultat-o din nou și au folosit pentru ea noul buton „A doua șansă”. Orădeanca a ales să continue concursul în echipa lui Tudor Chirilă.

Momentul a fost difuzat vineri seară, 4 septembrie, în prima ediție a sezonului 14 al show-ului de la PRO TV. Larisa Oneț este a doua orădeancă prezentată în concurs în aceeași seară, după Dafina Bușu, care a trecut de audițiile pe nevăzute și a ales echipa lui Smiley.

Studentă în anul II la Facultatea de Drept, Larisa a povestit înainte de a urca pe scenă că a fost dintotdeauna preocupată de școală, dar că muzica a rămas pentru ea o formă de eliberare. La Evaluarea Națională a obținut 10 atât la Limba română, cât și la Matematică, a intrat prima la liceu și a participat la olimpiade, cu calificări la faza națională.

Tânăra spune că își dorește să devină judecător, însă a venit la „Vocea României” tocmai pentru a-i da o șansă și celeilalte mari pasiuni ale sale.

„Mă gândeam de multe ori cum ar fi fost dacă aș fi acordat mai multă încredere muzicii și dacă mi-aș fi acordat mie mai multă încredere pe partea muzicală. De asta simt că «Vocea României» e într-adevăr o mare oportunitate să dau o șansă muzicii”, a spus Larisa.

Pe scenă, orădeanca a interpretat „Bella Ciao”, însă niciunul dintre antrenori nu și-a întors inițial scaunul. Theo Rose i-a apreciat vocea, dar i-a reproșat că partea de început a piesei a durat prea mult și a afectat momentul mai puternic din final.

Larisa nu și-a ascuns dezamăgirea. „Nu-mi pare rău că am cântat-o, dar mi-ar fi plăcut foarte mult să mă întoarceți. Chiar mi-aș fi dorit”, le-a spus ea antrenorilor.

La îndemnul acestora, Larisa a cântat din nou partea finală a piesei, de această dată mai relaxată. Momentul a schimbat însă complet situația: după încheierea prestației, atât Tudor Chirilă, cât și Smiley au apăsat butonul „A doua șansă”, una dintre noutățile sezonului 14, care le permite antrenorilor să readucă în competiție un concurent pentru care nu s-au întors inițial.

„După ce ai spus povestea cântecului și ai cântat a doua oară, ai venit încărcată cu povestea. Ai o voce foarte frumoasă, ești o prezență foarte plăcută, foarte solară”, i-a spus Smiley.

Tudor Chirilă a remarcat, la rândul său, timbrul tinerei: „Există ceva baritonal, o textură pe care n-am mai auzit-o”.

Pusă să aleagă între cei doi, Larisa a decis să continue concursul în echipa lui Tudor Chirilă.

„Voi merge mai departe cu Tudor”, a anunțat orădeanca, spre bucuria antrenorului, care a remarcat că tânăra s-a eliberat de emoții atunci când a cântat a doua oară.

Potrivit prezentării făcute de PRO TV, Larisa cântă de la vârsta de 8 ani și, de-a lungul timpului, a participat la concursuri și festivaluri, urcând pe scenă inclusiv în deschiderea unor artiști precum Theo Rose, Delia, Smiley și Carla’s Dreams.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!