Un sondaj al Ministerului Educaţiei privind starea învăţământului din România a relevat că 95% din respondenţi consideră că "şcoala profesională tradiţională era mai bună decât tot ce a fost pus în locul ei începând din 2003". În acest context, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Oana Badea a anunţat că aceste şcoli vor reapărea.

Reintroducerea învăţământului profesional va fi făcută în 2012, deoarece trebuie pregătită legislaţia secundară.

"Îi dăm drumul într-o normalitate, nu dintr-o dată, nu venim cu tăvălugul peste colegii noştri, ci în secvenţe digerabile de către aceştia şi începem concentrarea maximă pe partea de reaşezare curiculară, pentru că învăţământul profesional este legat şi de reaşezarea curiculară", a spus Badea.

Oana Badea a spus că rezultatele sondajului sunt arată că e nevoie de aceste şcoli. "Mi se pare relevant strigătul oamenilor de afaceri care angajează rezultatul învăţământului preuniversitar şi nu sunt foarte încântaţi de acest produs (...). Ce este clar că se va întâmpla - partea de teorie va fi redusă şi partea de dobândire a meseriei va fi simţitor dezvoltată în şcolile profesionale gândite de noi", a mai spus Oana Badea.