Veştile proaste pentru şoferi continuă, preţurile la poliţa RCA crescând semnificativ în ultimele 6 luni. Unii proprietarii de maşini, care au sub 30 de ani, ajung să plătească şi de 4 ori mai mult pentru asigurare, faţă de anul 2013!

Potrivit Economica.net, comparativ cu luna octombrie, cotaţiile asigurătorilor pe zona RCA au crescut substanţial, în principal în ceea ce-i priveşte pe tinerii sub 30 de ani.

De exemplu, un şofer de 26 de ani, care conduce un Logan de 1,6 litri şi 90 de cai putere, plăteşte cel puţin 1.400 de lei pe poliţa obligatorie, preţul calculat de Astra, însă la alte companii de asigurări preţurile depăşesc 2.000 de lei pe an. Adică, de 4 ori mai mult decât anul trecut, susţine sursa citată. Al doilea cel mai bun preţ din piaţă este cel oferit de City Insurance, 2.100 de lei, urmat de Asirom care cotează la 2.200 de lei.

Euroins, societate care vindea, de regulă, la cele mai mici preţuri, a făcut un pas mare în spate cel puţin în ceea ce priveşte tinerii. Societatea cu acţionari bulgari are cele mai mari preţuri, ajungînd şi la 3.900 de lei, în cazul tinerilor din Constanţa!

Preţurile uriaşe au fost stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în ultimul an, în contextul în care instituţia a retras temporar dreptul de a vinde RCA pentru Euroins şi punerea sub administrare specială a liderului pieţei, Astra.

Şoferii sub 30 de ani plătesc cel mai mult pe asigurare pentru că pe segmentul de vârstă 18-30 de ani sunt cele mai multe accidente. La polul opus, persoanele cu vârsta în jur de 60 de ani au diverse facilităţi şi sunt cele mai curtate de către asigurător, mai precizează sursa citată.