Pandemia de Covid-19 a făcut încă o victimă în Bihor. Un bărbat de 80 de ani a încetat din viaţă la circa o săptămână după ce şi soţia sa a fost răpusă de virus.
Potrivit unor surse medicale, pacientul, din comuna Dobreşti, a fost internat pe data de 4 septembrie în secţia ATI a Spitalului Pelican, suferind în plus de o afecţiune cardiacă severă şi hipertensiune de gradul III.
Victima a fost infectată într-un focar familial. Soţia sa, la rândul său pozitivă, încetase din viaţă pe 5 septembrie, iar cei doi soţi erau nevaccinaţi împotriva Covid-19, mai arată sursa citată.
Potrivit unui comunicat transmis de Direcția de Sănătate Publică și Prefectură, în cursul zilei de sâmbătă s-au înregistrat 29 de cazuri noi, în urma efectuării a 368 teste. Asta înseamnă că 7,88% din probe au fost pozitive.
Printre noii diagnosticați se numără și doi copii, cu vârste de 9 şi 14 ani.
Duminică dimineaţă la nivelul judeţului Bihor se înregistrau 385 de cazuri active. În județ erau 98 de pacienţi internaţi în spital, dintre care 22 în secții de Anestezie-Terapie Intensivă.
Asfel, conform statisticii autorităților, de la începutul pandemiei, în Bihor, numărul persoanelor diagnosticate cu SARS-COV-2 a ajuns la 29.904, dintre care 27.936 au fost declarate vindecate, iar 1.583 au decedat.
În ultima zi în judeţ s-au înregistrat 152 de vaccinări anti-Covid. Procentul populaţiei eligibile, de peste 12 ani, care s-a vaccinat împotriva virusului depăşeşte cu puţin 12%.