Bihorenii continuă să arunce gunoaie pe marginea drumurilor chiar și după ce Consiliul Județean a anunțat că s-a trecut la amenzi serioase și chiar la confiscarea mașinilor celor prinși că fac acest lucru. Încă trei persoane au fost amendate consistent după ce au fost filmate de camerele de supraveghere mobile amplasate pe marginea drumurilor.

„În ultimele două săptămâni, alte trei persoane au fost surprinse de camerele video aruncând deșeuri la marginea drumurilor. Acestea au fost sancționate cu câte 10.000 de lei”, a anunțat, marți, Consiliul Județean Bihor, amintind că până la jumătatea acestei luni fuseseră sancționate, din același motiv și în același fel, 33 de persoane care au depozitat ilegal diverse deșeuri, valorarea totală a amenzilor ajungând până atunci la 240.000 lei și fiind confiscate trei mașini.

Toți contravenienții au fost depistați cu ajutorul unor camere de supraveghere mobile achiziționate de CJ Bihor și puse la dispoziția Poliției și a Gărzii de Mediu, dispozitivele permițând identificarea persoanelor și a autovehiculelor, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile.

Sistemele de supraveghere au fost amplasate, prin rotație, în șapte localități din județ - Țețchea, Pădurea Neagră, Beiuș, Remeți, Cauaceu, Aleșd și Miersig, iar controalele vor continua și anul viitor, camerele de supraveghere urmând să fie montate și în alte zone.

Acțiunile pentru depistarea persoanelor care aruncă gunoaie pe marginea drumurilor din Bihor fac parte din programul „Un județ mai curat”, derulat în baza unui protocol încheiat între CJ Bihor, Prefectură, Inspectoratul Județean de Poliție, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect.