Încă un pacient din judeţul Bihor a decedat de gripă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 67 de ani, care s-a stins din viaţă la Spitalul Judeţean.

Survenit sâmbătă, pe 10 februarie, decesul a fost anunţat luni de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), potrivit căruia bărbatul, confirmat cu virusul gripal A, nu era vaccinat antigripal şi suferea şi de alte probleme de sănătate.

"Pacientul a fost internat la noi pe 2 februarie, cu diagnostic prezumtiv de pneumonie interstiţială. Având în vedere simptomatologia, s-au recoltat probe şi s-au trimis prin Direcţia de Sănătate Publică la Institutul Cantacuzino, care a confirmat pe 8 februarie diagnosticul de gripă de tip A H1. Din păcate, pacientul a dezvoltat o insuficienţă respiratorie acută, care a determinat decesul pe 10 februarie", a explicat BIHOREANULUI dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea.

Acesta este al 19-lea deces confirmat cu virus gripal în sezonul 2017-2018 în România.

Este al doilea deces din cauza gripei, confirmat în ultima săptămână în județul Bihor. Un bărbat de 66 de ani din satul bihorean Viişoara a murit, la finalul lunii ianuarie, iar analizele de laborator au confirmat ulterior că, pe lângă alte afecţiuni, avea şi virusul gripal.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că există trei focare de gripă la Iaşi, Cosntanţa şi Bucureşti, unde două spitale, respectiv Spitalul Clinic "Victor Babeş" şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, au intrat în carantină din cauza numărului mare de cazuri de gripă. Potrivit ministerului Sănătăţii, în cabinetele medicale mai există peste 135.000 de doze de vaccin antigripal, iar de la începutul sezonului rece, au fost imunizate peste 800.000 de persoane.